# Arta lemnului

> Sătenii s-au născut și au trăit la umbra pădurii, care le-a oferit adăpost și hrană în vremile de restriște, aerul curat, frumusețea coroanelor verzi, bogăția plantelor și animalelor ce o populează…

2017-07-12, Meșteșuguri și tradiții

Sătenii s-au născut și au trăit la umbra pădurii, care le-a oferit adăpost și hrană în vremile de restriște, aerul curat, frumusețea coroanelor verzi, bogăția plantelor și animalelor ce o populează, dar mai ales, le-a dăruit cel mai prețios material – lemnul, folosit la realizarea majorității lucrurilor necesare în gospodăria tradițională. Arta lemnului este un domeniu foarte dezvoltat în Neamț; cu motive și forme tradiționale sau mai noi, lemnarii iscusiți își arată și acum măiestria prin piesele de mobilier și obiectele casnice pe care le realizează.

**Galerie foto:**

### **Muzeul Vasile Găman**

Lada cu zestre plină de comori frumos meșteșugite pe care sculptorul popular Vasile Găman o lasă drept moștenire urmașilor, împreună cu meșteșugul său, este Casa – muzeu Vasile Găman. Meșter iscusit a dăltuit, cu migală și măiestrie, zeci de cruci și troițe, iconostase și strane, pentru multe biserici din județul Neamț și din țară, dobândind un binemeritat renume. În toată gospodăria sa, se găsesc dovezi ale talentului și îndemânării lui Vasile Găman, începând de la poarta mare, pe care, așa cum spune el: ”am scris istoria neamului cu dalta, pentru știința tuturor trecătorilor”. Este o creație unică, de complexă concepție, în care sunt redate momente și scene istorice importante și figurile marilor domnitori, într-o manieră unitară, de o înaltă realizare artistică.

Când mergi spre Mănăstirea Neamț, abate-te puțin pe un drumeag la dreapta, vreo 2 km și intră la familia Găman. Vei găsi aici, alături de exemplele de hărnicie și talent, de valorile culturale deosebite, adunate și expuse în muzeu, niște oameni primitori și bucuroși de oaspeți, iar dacă te nimerești la sărbătoare, poți să guști din plăcintele ”poale’n brâu”, făcute cu pricepere de nevastă și din păhărelul cu țuica de prune, preparată de meșterul însuși. Și totul se face aici cu bună voie, într-o sfântă liniște și dragoste pentru frumos.

**Video:**

Obiectele sunt lucrate în atelierul de la domiciliul meșterului situat în sat Lunca, com. Vânători, jud. Neamț.

- [Articole](https://neamt.tesseramo.com/articole/arta-lemnului-2)
