# Atracții turistice de pe platoul Masivului Ceahlău

> Cu o istorie demnă de invidiat masivul Ceahlău oferă turiștilor care vin să-l viziteze experiențe inedite, dar o imagine completă a frumuseților de aici o vor avea numai după ce vor ajunge pe platou.

2012-03-15, Turism activ

Publicat în 2012 pe site-ul turistic anterior. Programul, tarifele și datele de contact pot fi depășite; verifică pagina locului sau cere informații la centrul de informare turistică înainte de a pleca la drum.

Cu o istorie demnă de invidiat **masivul Ceahlău** oferă turiștilor care vin să-l viziteze experiențe inedite, dar o imagine completă a frumuseților de aici o vor avea numai după ce vor ajunge pe platou. Pentru iubitorii de drumeții sunt amenajate și omologate **7 trasee turistice** care străbat muntele prin locuri diferite și impresionează prin stâncile cu forme ciudate care de-a lungul vremii au dat naștere la numeroase legende, dar si prin varietatea speciilor floristice protejate in cele trei rezervații.

Platoul de pe muntele Ceahlău reprezintă punctul culminant al călătorii dar și locul de unde poți să admiri priveliști montane spectaculoase, fumusețea peisagistică a stâncilor și pitorescul zonei. Platoul are aproape 6 km lungime și peste 1 km lățime în partea sa sudică. Între Vf Ocolașul Mare (1907 m) și **Vf Toaca ( 1904 m)** deasupra platoului se ridică vârfuri cu înălțimi sub 1850 m: Bâtca lui Ghedeon ( 1845 m) și vârful Lespezi ( 1805 m) iar pe flancuri apar numeroase polițe dintre care cea mai cunoscută este Polița cu Crini. 

### Atractii turistice pe Ceahlau, judetul Neamt

De pe marginea platoului se pot admira stâncile cu forme ciudate în jurul cărora s-au țesut celebrele legende ale Ceahlăului, și anume: Turnurile Ocolașului Mare, **Panaghia**, **Claia lui Miron**, **Turnu lui Budu**, **Detunatele**, Căciula Dorobanțului. Impresionante sunt și conglomeratele calcaroase deschise la culoare de la Piatra cu Apă, stânca Dochia, Ocolașul Mic, Izvorul Alb sau cele de sub Turnul lui Budu. 
 

Pe Vf Toaca se poate urca pe o potecă mai abruptă dar efortul merită pe deplin pentru că de aici poți admira una din cele mai ample priveliști de pe masivul Ceahlău. Dacă privești de pe Toaca spre mănăstirea vei vedea **vârful stâncos al Vithovoșului** și culmea Higheșului. Alături de acestea pe platou se poate vizita **Mănăstirea Ștefan cel Mare**. Biserica mănăstirii a fost construită în anul 1993 și este situată în apropierea cabanei Dochia și Stația meteorologică Toaca.

Frumusețea acestui munte sfânt, bogăția florei și faunei fac din Ceahlău unul dintre cei mai cunoscuți și vizitați munți din țară. Acest munte este o comoară a neamului românesc, iar turiștii care vin să-l viziteze au ocazia să descopere tainele peisajului montan odată cu peisajul sufletesc al oamenilor de la munte.

- [Articole](https://neamt.tesseramo.com/articole/atractii-turistice-de-pe-platoul-masivului-ceahlau)
