# Buna Vestire la Mănăstirea Horaița

> În apropierea mănăstirii Horaița, la câteva sute de metri, pe un drum în urcuș se află Schitul Horăicioara sau Horaița Veche care există acolo încă din anul 1466, după cum menționeză înscrisul…

2015-04-07, Patrimoniu

În apropierea mănăstirii Horaița, la câteva sute de metri, pe un drum în urcuș se află Schitul Horăicioara sau Horaița Veche care există acolo încă din anul 1466, după cum menționeză înscrisul consemnat în tinda bisericii. Fiindcă schitul n-avea biserică, la porunca voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, în anul 1480, este ridicată, prima biserică (din lemn) cu hramul Buna Vestire. După mai bine de 400 de ani, la Schit, se construiește o biserică din piatră (1868), în care se găsește Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, una dintre minuni fiind apariția izvorului din apropierea bisericii, a cărei apă se consideră a avea proprietăți curative. Existența acestuia a făcut ca, pe lângă hramul Bunei Vestiri, să fie ales un al doilea hramː Izvorul Tămăduirii, sărbătorit imediat după Paște. Buna Vestire sau Blagoveștenia, amintind de ziua în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că-l va naște pe Iisus, se sărbătorește de credincioși din cele mai vechi timpuri (de circa 1500 de ani) și este marcată în fiecare an pe 25 martie, cu nouă luni înainte de Crăciun. Această zi, a Bunei Vestiri este și o binecuvântare pentru familie, pentru toți părinții care dau naștere copiilor. În această zi de sărbătoare, de Buna Vestire, la Horaița și la Horăicioara se face slujbă mare și fiind zi de dezlegare, credincioșii sunt ospătați cu mâncăruri din pește, gătite mânăstirește.

- [Articole](https://neamt.tesseramo.com/articole/buna-vestire-la-manastirea-horaita)
