# Evenimente organizate la Piatra Neamț de Ziua Românilor

> La Piatra Neamț , evenimentele dedicate Zilei Naționale a României vor debuta miercuri, 30 noiembrie începând cu ora 11.00 cu un simpozion organizat la sediul Muzeului de Istorie și Arheologie…

2011-12-22, Evenimente

La Piatra Neamț , evenimentele dedicate Zilei Naționale a României vor debuta miercuri, 30 noiembrie începând cu ora 11.00 cu un simpozion organizat la sediul [**Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț**](https://www.viziteazaneamt.ro/2009/09/muzeul-de-istorie-si-arheologie-piatra-neamt/). Acesta este intitulat “1 decembrie 1918 – Ziua Națională a României” și organizat de Complexul Muzeal Județean, Grupul Școlar Neamț Dimitrie Leonida Piatra Neamț și Școala nr.2 Piatra Neamț.

Un alt eveniment dedicat Zilei Naționale a României se va organiza joi, 1 decembrie, de la ora 17.00, în Sala de festivități a Consiliului Județean Neamț. Evenimentul constă într-un Concert extraordinar dedicat Zilei Românilor susținut de soliști ai academiei.
Concertul va avea în program următoarele piese: „Balada” lui Ciprian Porumbescu și lied-uri pe versuri de Mihai Eminescu, lucrări semnate de compozitorii Cristian Misievici, Gheorghe Dima, Constantin Dumitrescu, Tiberiu Brediceanu, Nicolae Bretan și Constantin Rîpă.

Soliști care vor interpreta piesele de la concert sunt profesori și studenți ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca – Filiala Neamț. Printre aceștia îi putem menționa pe: prof. univ. dr. Grigore Pop, conf. univ. dr. Radu Oțel, lect. univ. dr. Titus Flueraș, asist. univ. drd. Alexandru Veleșcu și studenții Maria Dascălu (anul IV), Lenora Ion (anul IV), Tudor Demeter (anul IV), Andra Lungu (anul III), Tamara Boghiu (anul I).

Organizatorii acestui eveniment Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, Consiliul Județean Neamț și Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca – Filiala Neamț vă invită să luați parte alături de ei și să sărbătoriți împreună ziua națională. Intrarea spectatorilor este liberă.

Ziua de 1 Decembrie 1918 încununează lupta tuturor românilor și unirea de atunci este fapta istorică a întregii națiuni române. La temelia României Mari nu a stat o victorie militară ci actul de voință al națiunii române de a-și da armătura teritorial-instituțională care este statul național.

- [Articole](https://neamt.tesseramo.com/articole/evenimente-organizate-la-piatra-neamt-de-ziua-romanilor)
