# Festivalul de folclor ”Doruri Mușatine” Roman – ediția a VII a

> În data de 10 decembrie 2011 va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Roman a VII a ediție a Festivalului concurs interjudețean de interpretare vocală și instrumentală a folclorului românesc…

2011-12-22, Evenimente

În data de 10 decembrie 2011 va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Roman a VII a ediție a Festivalului concurs interjudețean de interpretare vocală și instrumentală a folclorului românesc „Doruri Mușatine” Roman. Acest festivalul a fost inițiat de către artistul popular Costică Matei Creangă și de Fundația Pro Mediu Etno și Viață, fiind sprijinit financiar de Consiliul Local și Primăria Roman, precum și de Consiliul Județean Neamț.

Conform regulamentului la acest festival pot participa concurenți cu vârsta cuprinsă între 9-20 ani, din toate județele țării. Ca și condiție obligatorie concurenți trebuie să prezinte partituri pentru orchestră până la data de 30 noiembrie 2011 la Școala de Artă ,,Sergiu Celibidache” Roman. Concurenții vor prezenta una sau două strofe dintr-o doină sau baladă, cântec liric, religios fără acompaniament orchestral și un cântec popular din zona folclorică din care provine concurentul cu
acompaniament orchestral.

Apoi, concurenții vor avea de prezentat costumul popular autentic și vor trebui sa aibă o mișcare scenică adecvată. Termenul limită de înscriere la concurs este data de 30 noiembrie 2011, iar repetiția finală cu toți concurenții va avea loc vineri 9 decembrie 2011.

Dacă la celelalte ediții acest eveniment se desfășura sub titulatura de Festivalul folcloric național de interpretare vocală și instrumentală a cântecului popular românesc ,,Roman Metropolitan”, începând cu această ediție evenimentul se va denumi Festivalul concurs interjudețean de interpretare vocală și instrumentală a folclorului românesc “Doruri Mușatine”.

Organizatorii acestui eveniment invită iubitorii de folclor să ia parte alături de ei la acest festival și să susțină tinerii soliști de muzică populară.

- [Articole](https://neamt.tesseramo.com/articole/festivalul-de-folclor-doruri-musatine-roman-editia-a-vii-a)
