# Începuturile Sihăstriilor din Ținutul Neamțului

> Întreaga zonă a Ținutului Neamț adăpostește numeroase sihăstrii a căror începuturi sunt prea puțin cunoscute pelerinului de astăzi.

2014-01-16, Patrimoniu

Publicat în 2014 pe site-ul turistic anterior. Programul, tarifele și datele de contact pot fi depășite; verifică pagina locului sau cere informații la centrul de informare turistică înainte de a pleca la drum.

Întreaga zonă a Ținutului Neamț adăpostește numeroase sihăstrii a căror începuturi sunt prea puțin cunoscute pelerinului de astăzi. Iată câteva dintre acestea:

**Sihăstria Neamțului** este considerată cea mai veche așezare isihastă din Moldova. Mențiuni despre primii călugări care s-au stabilit pe aceste locuri și au construit o biserică de lemn datează de la sfârșitul secolului al XII lea.

**Sihăstria Horăicioara** a luat ființă la sfârșitul secolului al XVII lea datorită unor călugări nemțeni retrași la liniște în poienile singuratice din Munții Horaiței. Aceștia s-au nevoit în colibe de lemn sub vârful muntelui Horăiciorul și au construit o biserică cu hramul „Buna Vestire”. 
 

**Sihăstria Almaș** s-a întemeiat în secolul al XVII lea pe Valea Almașului, o vale de munte situată la câțiva km sud de muntele Horăicioara. Biserica a fost construită de un bun creștin ardelean pe nume Almaș. 

### Inceputurile sihastrilor in Neamt

Sihăstria de pe Valea Cuiejdiului este locul unde s-au nevoit de-a lungul timpului mai multe călugărițe care au întemeiat în prima jumătate a secolului al XVII lea **schitul de maici Gârcina**.

**Sihăstria Bistrița** datează din prima jumătate a secolului al XIV lea când un grup de sihaștrii au construit o biserică de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului ” și au întemeiat o mică sihăstrie pe valea retrasă a unui pârâu ce izvorăște de sub muntele Bisericani.

**Sihăstria Bisericani** care datează de la începutul secolului al XV lea și ocupă un loc de frunte datorită vieții duhovnicești a unor călugări precum cuviosul Iosif și cei 17 ucenici ai săi, cuviosul Chiriac și mulți alții. A fost prima și singura așezare monahală românească care a adus la noi regula de viață numită „achimită”, adică neadormită, după tradiția mănăstirii Studion din Constantinopol.

**Sihăstria Tazlău** datează încă din secolul al XIV lea când mai mulți sihaștri s-au nevoit fie pe valea pârâului Nechit, fie spre izvoarele pârâului Tazlău. Biserica a fost construită în anul 1487 de voievodul Ștefan cel Mare având ca hram „Nașterea Maicii Domnului”.

**Sihăstria lui Nechita** s-a întemeiat în secolul al XVII lea de către Nichita Sihastrul în apropiere de Tazlău într-o vale brăzdată de un pârâu. Biserica de lemn care a fost înălțată în acest loc cu hramul „Sfântul Nicolae” este cunoscută sub numele de Sihăstria lui Nechita.

**Sihăstria Tarcău** s-a întemeiat în secolul al XVII lea pe valea pârâului Tarcău în poienile neumblate aflate în adâncul munților. Aici a venit schimonahul Irinarh de la Mănăstirea Neamț împreună cu ucenicii săi. Biserica de lemn a fost construită în anul 1833 de ieroschimonahul Avramie cu hramul „Toți Sfinții”.

- [Articole](https://neamt.tesseramo.com/articole/inceputurile-sihastriilor-din-tinutul-neamtului)
