# La Trei Fântâni – Eveniment de fotografie

> Satul Trei Fântâni, situat la poalele munților Hășmaș, la o altitudine de 900 de metri, este considerat unul dintre cele mai frumoase sate din România.

2020-06-02, Meșteșuguri și tradiții

Satul **Trei Fântâni**, situat la poalele munților Hășmaș, la o altitudine de 900 de metri, este considerat unul dintre cele mai frumoase sate din România. Satul aparține de comuna Dămuc, iar denumirea de „Trei Fântâni” provine de la cele trei izvoare din zonă. Casele sătenilor păstrează arhitectură tradițională de munte. Așezat la granița dintre cele două județe Neamț și Harghita, satul **Trei Fântâni** găzduiește circa 100 de familii, în mare parte de etnie maghiară.

Indiferent în ce anotimp poposești în aceste locuri, zona, situată chiar între munți, este cu adevărat spectaculoasă. Oamenii locului sunt de un farmec aparte, iar poveștile lor te transpun într-o cu totul altă lume, unde ai în sfârșit ocazia să evadezi din cotidian, să simți acel ritm al vieții pe care numai viața la țară ți-l oferă, iar traiul este simplu și sănătos . Oamenii locului spun că până în anul 2000, curentul electric nici nu ajunsese în satul pitoresc, de la poalele muntelui.

- [Articole](https://neamt.tesseramo.com/articole/la-trei-fantani-eveniment-de-fotografie)
