# Mănăstirea Tazlău

> Primul document care atestă existența așezământului monahal este din anul 1458, când Ștefan cel Mare întărește hotarele mănăstirii, apoi printr-un alt document, din anul 1481, voievodul îi dăruiește…

2015-03-04, Patrimoniu

Primul document care atestă existența așezământului monahal este din anul 1458, când Ștefan cel Mare întărește hotarele mănăstirii, apoi printr-un alt document, din anul 1481, voievodul îi dăruiește două sate din Câmpul lui Dragoș. Construcția masivă din piatră este una dintre monumentalele ctitorii ale voievodului Ștefan cel Mare. Biserica mănăstirii este împrejmuită de ziduri de apărare asemănătoare celor de la Sucevița și Moldovița. Domnitorul Petru Rareș a adăugat Turnul Clopotniță, care are o înălțime de 14 metri, și trei clopote, dintre care cel mare are o greutate de 575 kg, apoi domnitorul Alexandru Lăpușneanu a clădit pridvorul. De-a lungul timpului așezământul a fost jefuit și distrus de mai multe ori, apoi refăcut.

Pentru întărirea apărării mănăstirii, pe la mijlocul secolului al XVII-lea, s-a construit palatul egumenesc chiar lângă clopotnița lui Petru Rareș, iar între anii 1858 – 1859 s-au făcut o serie de reparații care au condus la îndepărtarea de la forma inițială prin adăugarea unor noi idei constructive, tot acum refăcându-se și pictura din interiorul bisericii în vechea zugrăveală, predominând culoarea roșie.

Monument istoric, mănăstirea se află în comuna Tazlău, la o depărtare de 20 km de gara Roznov și la 38 km de Piatra Neamț, pe DN156A.

- [Articole](https://neamt.tesseramo.com/articole/manastirea-tazlau)
