# Muzeul de Istorie Piatra Neamț – 80 de ani de activitate

> Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț a fost înființat în anul 1934 de către Constantin Mătasă, primind titulatura de Muzeul Regional de Arheologie.

2015-02-09, Patrimoniu

Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț a fost înființat în anul 1934 de către Constantin Mătasă, primind titulatura de Muzeul Regional de Arheologie. După anul 1960, s-a numit Muzeul Arheologic Piatra Neamț, ca mai apoi din anul 1970, să se numească Muzeul Județean de Istorie Piatra Neamț, din anul 1978, Muzeul de Istorie Piatra Neamț, iar din anul 1991, Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț titulatură care reflectă specificul real al muzeului. Expoziția permanentă a muzeului, a doua realizare de acest gen din România de după 1989, a fost finalizată la 25 noiembrie 2008. Reunind piese tridimensionale de valoare științifică și estetică excepțională, Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț este deținătorul celei mai mari colecții de artă neo-eneolitică din sud-estul Europei. Are 24 de săli expoziționale dispuse pe două etaje. Cele 24 de săli au fost deschise pentru public la data de 27 noiembrie 2008, cu prilejul Sesiunii Științifice dedicată aniversării a 90 de ani de la constituirea României Mari. Ele conțin Expoziția permanentă care oferă o imagine convingătoare asupra trecutului comunităților umane care au trăit pe aceste meleaguri, începând cu paleoliticul superior și până în epoca contemporană, Cabinetul numismatic, Expoziția Constantin Mătasă și Sala de expoziții temporare, contribuind cu numeroase materiale și informații la cunoașterea trecutului județului. Astfel, sunt prezente, în diferitele lor faze de evoluție, Cultura Stârcevo-Criș, Cultura Ceramicii Liniare, Cultura Precucuteni, Cultura Cucuteni, Cultura Noua, Cultura Costișa, Cultura carpică, Cultura Sântana de Mureș, Civilizația geto-dacică, Cultura tumulilor subcarpatici, Civilizația Dridu, cu obiecte specifice acestora, diverse piese din os, piatră, bronz, vase, amfore, podoabe , lingouri, monede, descoperite pe teritoriul județului nostru, printre piesele de o valoare excepțională numărându-se Soborul zeițelor,,Hora de la Frumușica, Vasul cu colonete de la Izvoare – Piatra-Neamț, Tezaurul de la Rădeni. De asemenea, sunt ilustrate primele mențiuni documentare despre așezările județului din veacurile XIV-XVI, aspecte semnificative ale evoluției economice sociale și culturale a județului Neamț pe parcursul Evului Mediu, începuturile epocii moderne, dezvoltarea economică, socială și culturală a comunităților rurale și urbane în secolele XIX-XX. Participarea locuitorilor județului la Revoluția de la 1848, la Unirea Principatelor, în Războiul de Independență, în Primul Război Mondial, la Marea Unire de la 1918, în Al Doilea Război Mondial, este evidențiată prin numeroase documente, fotografii, arme, medalii și obiecte de epocă. Folosind o gamă diversă și modernă de prezentare, materiale complementare și informații de certă factură științifică, Expoziția permanentă a Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț se înscrie printre realizările de seamă ale muzeografiei românești din ultimele decenii. Vă invităm să vizitați toate acestea**,**

zilnic, între orele 9-17 (octombrie – martie); 10-18 (aprilie – septembrie). Luni: închis.

Taxa de vizitare a muzeului pentru elevi, studenți și militariː 2 lei;

individual și în grup (adulți)ː 3 lei

- [Articole](https://neamt.tesseramo.com/articole/muzeul-de-istorie-piatra-neamt-80-de-ani-de-activitate)
