# Plimbare pe Valea Bistriței înspre Ardeal

> Plimbare pe Valea Bistriței înspre Ardeal Drumul care traversează județul Neamț pe Valea Bistriței, spre Ardeal și Vatra Dornei, oferă turiștilor priveliști deosebit de pitorești dar și prilejul de a…

2018-05-18, Evenimente

### Plimbare pe Valea Bistriței înspre Ardeal

Drumul care traversează județul Neamț pe Valea Bistriței, spre Ardeal și Vatra Dornei, oferă turiștilor priveliști deosebit de pitorești dar și prilejul de a vizita numeroase obiective turistice, de la monumentele istorice, mănăstiri pănă la minunile vieții sălbatice.

Când începi să urci pe firul Bistriței, spre munte, descoperi frumusețile acestui ținut, pe de o parte așezăminte impunătoare, pe de altă parte gospodării, pășuni presărate cu turme de oi, dealuri cu codri deși, apoi ajungi la zidul cel mare (**Barajul de la Bicaz**) care ascunde apele mării dintre munți (**Izvorul Muntelui**).

**Galerie foto:**

Alte Obiective turistice de pe Valea Bistriței:** Mănăstirile Bistrița, Bisericani, Pângărați**, vechi așezăminte monahale

**Galerie foto:**

**Lacurile Vaduri și Pângărați**, amplasate de o parte și alta a Drumului Național 15, sunt arii de protecție specială avifaunistică. Aici pot fi observate numeroase specii de păsări migratoare, mai ales rațe sălbatice și lebede.

**Galerie foto:**

Ajungând în **comuna Hangu, **faci un popas în punctul de belvedere pentru a te bucura de frumusețea locului, apoi poți vizita** Mănăstirea Buhalnița, **o așezare monahală unică în țară prin catapeteasma bisericii, adusă din Egipt. Aceasta impresionează prin icoane foarte frumoase și expressive, iar strana arhierească este încrustată cu motive zoomorfe inspirate din măștile folosite în teatrul popular specific Văii Bistriței, dar și cu motive care ilustrează plante specifice deltei Nilului.

**Galerie foto:**

Trecând Viaductul **Poiana Largului**, în dreapta, vei putea admira **Piatra Teiului** ieșită din adâncurile pământului, monument al naturii, cu o înălțime de 23 m și alcătuită din calcare recifale cretacice pe care se poate observa o bogată faună fosila sarmantica.

**Video:**

Drumul spre Vatra Dornei trece prin **Borca**, un ținut care impresionează prin peisajele sale minunate și locurile pline de semnificație istorică, tradiții și obiceiuri. Turiștii care poposesc în zonă pot face plimbări ecvestre, cu căruța, trăsura sau cu bicicletele de teren, pe fostele drumuri forestiere.

**Galerie foto:**

Farmecul și energia acestor locuri a făcut pe mulți scriitori să aștearnă cuvinte frumoase pe care le găsim în **Descrierea Moldovei** a scriitorului **Dimitrie Cantemir**, **Cântarea României **lui **Alecu Russo** sau în **România pitorească** de **Alexandru Vlahuță**. Printre mulți alții și cunoscutul scriitor **Mihail Sadoveanu** plasează acțiunea romanului **Baltagul** chiar pe cursul acestei văi, fiind fascinat de caracterul oamenilor, obiceiurile și modul de viață al acestora. Tot aici, pe cursul Bistriței, cu ani în urmă, **plutăritul** era o activitate specifică locurilor.

**Galerie foto:**

- [Articole](https://neamt.tesseramo.com/articole/plimbare-pe-valea-bistritei-inspre-ardeal)
