# Promovarea Neamțului se face și în rândul tinerilor

> Gazdă a Olimpiadei Naționale de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor, județul Neamț a fost descoperit, săptămâna trecută, de peste 500 de elevi, cadre didactice, membri din Comisia Națională…

2024-04-30, Evenimente

Gazdă a Olimpiadei Naționale de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor, județul Neamț a fost descoperit, săptămâna trecută, de peste 500 de elevi, cadre didactice, membri din Comisia Națională de Evaluare. Aceștia s-au bucurat de o excursie la obiective culturale, spirituale și istorice de pe traseul Piatra-Neamț – Bistrița – Pângărați – Bicaz – Baraj de la Bicaz.

Toți participanții au fost extrem de încântați de frumusețile naturale pe care le-au descoperit pe durata deplasării, de însemnătatea istorică și spirituală a celor două mănăstiri de pe traseu, Bistrița și Pângărați, de măreția și frumusețea Muntelui Ceahlău văzut din Izvorul Muntelui, „marea dintre munți” dar și de impunătorul Baraj de la Bicaz.

Mănăstirea Bistrița – cu hramul Adormirea Maicii Domnului, se numără printre cele mai vechi ctitorii voievodale din România. Primul ctitor al acestei mănăstiri este considerat Petru I Musat, domn al Moldovei (1375 – 1391) care a ctitorit aici un schit de lemn. Adevăratul ctitor al mănăstirii Bistrița este socotit Alexandru cel Bun, domnul Moldovei (1400 – 1432) care zidește, în anul 1402, o impunătoare biserică de piatră, o adevărată catedrală mușatină. Păstrând stilul clasic moldovenesc, acest lăcaș era pus la vremea aceea pe picior de egalitate cu Mănăstirea Neamț. În anul 1418, doamna Ana a fost înmormântată sub lespedea din gropnița bisericii, iar la 1 ianuarie 1432 a fost adus și Alexandru cel Bun. În anul 1498, Ștefan cel Mare și-a înscris numele printre ctitorii mănăstirii ridicând o impunătoare clopotniță cu paraclis. Petru Rareș (1527 – 1538 și 1541 -1546) este un alt ctitor al mănăstirii Bistrița dar lucrările începute de el au fost continuate și terminate de ginerele său, Alexandru Lăpușneanu, (1552 – 1561 și 1564 -1568), înscriindu-se astfel printre ctitorii acestui vestit lăcaș de credință și cultură românească. În biserica construită de acesta se află mormântul atribuit cronicarului Grigore Ureche, și, după cum rezultă din inscriptia pietrei funerare, groapa lui Alexandrel, primul dintre fiii lui Ștefan cel Mare, depus aici în anul 1494.

La Mănăstirea Bistrița se păstrează Icoana Sfintei Ana, creație bizantină cu mare valoare istorică și spirituală și Icoana făcătoare de minuni primită în dar de domintorul Alexandru cel Bun în anul 1407 de la împăratul Manuel II Paleologul.

Mănăstirea Pângărați își are începuturile în sec. al XV-lea, în anul 1460, când cuviosul Simeon Sihastru, unul din sfetnicii lui Ștefan cel Mare, a construit prima biserică din lemn care, mai târziu, în anul 1476, a fost incendiată de turci, iar călugării s-au ascuns în munți unde au rămas până la încetarea războiului. Peste aproape un veac, voievodul Alexandru Lăpușneanu zidește aici o biserică de piatră, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. După aproape 250 de ani, în 1806, egumenul Macarie transformă tainița din subsolul bisericii ctitorită de Lăpușneanu într-o altă biserică, închinată de astă dată Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Astfel, biserica mănăstirii are o arhitectură unică între toate așezămintele monahale din țară, construcția masivă din piatră adăpostind două biserici suprapuse, cu intrări și hramuri diferite. Cele două biserici comunică în interior printr-o scară de piatră în spirală, foarte îngustă și abruptă, imaginea bisericii în exterior, cu o dimensiune aparte, fiind în contrast cu decorul îngust din interior.

Din anul 1996, parintele stareț Teofil Lefter ridică o nouă biserică remarcabilă și impunătoare chiar pe dealul din apropiere, sporind astfel valoarea ansamblului monahal, importantă vatră de spiritualitate și cultură creștin-ortodoxă, unde se pot distinge, minunat îmbinate, cele trei secole: al XV-lea, al XVII-lea și al XXI-lea care fac din această construcție, una foarte interesantă cu o arhitectură unică între mănăstirile din România.

Traseul i-a condus pe tineri spre cel mai mare lac de acumulare de pe râurile interioare din România, cu peste un miliard de metri cubi de apă, căruia îi ține piept un colos de beton. Construcția barajului Bicaz a durat 10 ani (1950-1960)

Peste 15.000 de oameni, specialiști, muncitori și deținuți politici au lucrat la ridicarea barajului, iar peste 18.000 de oameni au fost nevoiți să își mute casele de pe locul în care se află acum lacul Izvorul Muntelui. În total, 22 de sate de pe Valea Bistriței au fost strămutate înainte de construcția colosului de piatră, cu înălțimea de 127 de metri, care îl clasează pe locul trei între cele mai înalte baraje din țară și pe locul nouă în Europa.

Pe lac, poți face o plimbare în caiac, cu barca, șalupa, hidrobicicleta sau la bordul vaporașului Reșița, cel mai vechi din portul Bicaz, iar de la Viaductul Poiana Largului și până în portul Bicaz sunt 35 de km de apă și munte.

Lacul te cucerește cu măreția lui, cu peisajele de vis ce îl înconjoară, cu imaginea masivului Ceahlău care se oglindeste în zilele senine în luciul apei, cu zona Baicului care e deosebit de pitorească sau Poiana Largului și viaductul de la Poiana Teiului, toate frumuseți ale Neamțului.

Vara, se organizează turul lacului în canoe și caiac și anual se desfășoară Bicaz Kayak Fest, un eveniment de amploare pe lacul Bicaz.

O altă excursie pentru liceeni va avea loc pe 9 mai 2024. În acele zile, județul nostru va fi, de asemenea, gazdă pentru Olimpiada de Religie – Cultul Ortodox, iar 285 de elevi, 45 de cadre didactice și 35 de membrii din Comisia Națională de Evaluare vor porni pe traseul Piatra-Neamț – Agapia – Humulești – Târgu-Neamț – Cetatea Neamț – Parcul Natural Vânători Neamț – Mănăstirea Neamț.

Prin organizarea și finanțarea acestor excursii pentru tinerii meritoși din toată țara, Consiliul Județean Neamț contribuie la valorificarea potențialului cultural, istoric și turistic al județului nostru, promovând această zonă deosebit de bogată, frumoasă și valoroasă.

- [Articole](https://neamt.tesseramo.com/articole/promovarea-neamtului-se-face-si-in-randul-tinerilor)
