# Spectacol faunistic pe lacurile Bâtca Doamnei, Vaduri și Pângărați

> Ca în fiecare an lebedele și rațele sălbatice se întorc pe cele trei lacuri de protectie avifaunistică din Neamț.

2013-10-21, Turism activ

Publicat în 2013 pe site-ul turistic anterior. Programul, tarifele și datele de contact pot fi depășite; verifică pagina locului sau cere informații la centrul de informare turistică înainte de a pleca la drum.

Ca în fiecare an lebedele și rațele sălbatice se întorc pe cele trei lacuri de protectie avifaunistică din Neamț. Prin penajul deosebit, dar și prin eleganța cu care înoată, lebedele oferă un adevărat spectacol, cucerindu-i pe toți cei care le privesc, chiar dacă nu sunt neapărat iubitori de animale. Ele se întorc aici în fiecare an, numărul lor fiind din ce în ce mai mare.

Cele trei lacuri, **Bâtca Doamnei**, **Vaduri** și **Pângărați**, ferite de vânt și cu suprafața neînghețată complet, reprezintă o zonă importantă pentru păsările ce se deplasează pe culoarul de migrație est carpatic. Prin condițiile favorabile de hrană și adăpost pe care le oferă putem observa că aceste lacuri au devenit locurile preferate de numeroase specii de rațe, lișițe și populații de pescăruș argintiu, lebede, corcodel mic, etc. Totodată, aceste lacuri sunt o verigă importantă în păstrarea biodiversității și a habitatelor naturale pentru toată zona estică din continentul european. 

### Lebede si rate salbatice 2013

Pe malul Lacului Pângarați s-au amenajat pentru turiști trei foișoare tip observator din lemn amplasate în așa fel încât frumusețea acestor păsări să poată fi admirată. Speciile floristice și fauniste existente în această zonă protejată sunt diverse și conferă lacului Pângărați o frumusețe unică.

Ocrotite de lege și declarate monumente ale naturii, lebedele de iarnă, așa cum sunt numite în popor, au devenit atracția trecătorilor și a vizitatorilor, care nu vor să plece mai departe fără a poposi câteva clipe pentru a le admira și a le face o fotografie.

- [Articole](https://neamt.tesseramo.com/articole/spectacol-faunistic-pe-lacurile-batca-doamnei-vaduri-si-pangarati)
