# Bienala Națională de Artă Plastică „Lascăr Vorel”, ediția a XIX-a (25 octombrie 2025 – 11 ianuarie 2026)

> Complexul Muzeal Național Neamț organizează cea de-a XIX-a ediție a BIENALEI NAȚIONALE DE ARTĂ PLASTICĂ „LASCĂR VOREL” PIATRA-NEAMȚ în perioada 25 octombrie 2025 – 11 ianuarie 2026.

2025-08-08, Evenimente

Complexul Muzeal Național Neamț organizează cea de-a XIX-a ediție a BIENALEI NAȚIONALE DE ARTĂ PLASTICĂ „LASCĂR VOREL” PIATRA-NEAMȚ în perioada **25 octombrie 2025 – 11 ianuarie 2026.** Manifestare artistică de amploare, definită ca una dintre expozițiile-concurs majore din țară, Bienala va da startul înscrierilor începând cu data de **15 august.** Pictori, sculptori și graficieni, absolvenți ai universităților de artă, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, sunt invitati să expună în cadrul unuia dintre cele mai longevive evenimente din istoria bienaleor de artă contemporană din țară.

Artiștii se pot înscrie cu maxim 2 lucrări, până pe data de **22 septembrie**, respectând cerințele **regulamentului concursului**, disponibil pe site-ul Complexului Muzeal Național Neamț la secțiunea Anunțuri ([https://cmnn.ro/anunturi/).](https://cmnn.ro/anunturi/).)

**Calendarul evenimentului:**

Înscrierile în concurs se vor desfășura exclusive online, în perioada **15 august – 22 septembrie 2025**. Rezultatele selecției juriului vor fi anunțate pe **29 septembrie 2025**, pe site –ul Complexului Muzeal Național Neamț dar și pe pagina de facebook a instituției.

Lucrările selectate sunt așteptate pe adresa Muzeului de Artă Piatra Neamț, până la data de **14 octombrie.**

**Pe 24 octombrie vor avea loc vernisajul expoziției și festivitatea de premiere a artiștilor câștigători.**

În perioada 25 octombrie 2025 – 11 ianuarie 2026 expoziția va fi deschisă publicului. Fiecare vizitator va avea ocazia să își aleagă un favorit pe care să îl voteze. La finalul expoziției, organizatorii vor acorda **Premiul Publicului, **celui mai apreciat artist.

Fundația Vorel Piatra-Neamț, în calitate de partener, va acorda și anul acesta, **Premiul pentru debut.**

**Juriul evenimentului:** Personalități importante din domeniul criticii de artă și al artelor plastice, membrii juriului, vor analiza lucrările selectate și vor desemna câștigătorii. Juriul va acorda Marele Premiu și de asemenea câte un premiu pentru fiecare categorie în parte (pictură, grafică, sculptură), în **ziua vernisajului, 24 octombrie 2025.**

**Președintele juriului:**

**Petru Lucaci**, prof. univ. dr. în cadrul Univ. Naționale de Artă București, Președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România și Director al Revistei Arta

**Membrii juriului:**

**Liviu Nedelcu**, conf. univ. în cadrul Univ. Dunarea de Jos, Galați, Vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România

**Ștefan Potop**, Președintele Filialei Neamț a Uniunii Artiștilor Plastici din România

**Maria Bilașevschi**, critic de artă, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Iași, lector univ. dr. în cadrul Univ. Naționale de Arte „George Enescu” Iași.

**Mihai Zgondoiu, **lector univ. dr. Facultatea de Arte și Design (Univ. de Vest Timișoara), fondator al revistei Propagarta

Complexul Muzeal Național Neamț sprijină și promovează arta contemporană, oferindu-le artiștilor ocazia de a se exprima. Diversitatea stilistică, varietatea tehnicilor caracteristice activității creatoare contemporane caracterizează fiecare ediție a Bienalei.

Complexul Muzeal Național Neamț reprezintă o instituție de importanță națională, care își aduce contribuția la dezvoltarea și consolidarea identității locale și regionale. Complexul Muzeal Național Neamț cuprinde 16 unitati muzeale pe teritoriul județului Neamt: Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț; Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni Piatra-Neamț; Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț; Muzeul de Artă Piatra-Neamț; Muzeul de Etnografie Piatra-Neamț; Muzeul Memorial „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț; Expoziția „Curtea Domnească” Piatra-Neamț; Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” Piatra-Neamț; Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu-Neamț; Muzeul Cetatea Neamț Târgu Neamț; Muzeul Memorial „Ion Creangă” Humulești Târgu-Neamț; Casa Memorială „Veronica Micle” Târgu-Neamț; Muzeul de Istorie Bicaz; Muzeul de Istorie Roman; Muzeul de Artă Roman și Muzeul de Științele Naturii Roman.

- [Știri](https://neamt.tesseramo.com/stiri/bienala-nationala-de-arta-plastica-lascar-vorel-editia-a-xix-a-25-octombrie)
