# Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Steaua Sus Răsare”

> Festivalul de datini și obiceiuri, ajuns la cea de-a 52 a ediție, se va desfășura marți, 27 decembrie 2022.

2022-12-23, Evenimente

Festivalul de datini și obiceiuri, ajuns la cea de-a 52 a ediție, se va desfășura marți, 27 decembrie 2022. Evenimentul, îndrăgit și mult așteptat de localnici și turiști, este organizat de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.

Așa cum se întâmplă de mulți ani, parada formațiilor va umple străzile din centrul orașului de colindători, urători, mascați, urși, capre, cerbi, aparținând alaiurilor din toate colțurile județului și din județele învecinate: Vaslui, Iași și Bacău. Invitat de onoare va fi grupul invitat din Republica Moldova, „Crenguță de iederă” din Chișinău.

Așadar, marți, începând cu ora 16:00, pe traseul devenit tradițional (Teatrul Tineretului – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – Hotel „Ceahlău” – Teatrul Tineretului) va avea loc parada formațiilor participante: **Ansamblul folcloric „Floricică de la munte”**, **„Urșii” de la Asău** (Bacău), **Ansamblul folcloric „Codrii Stănișoarei”** și** Grupul vocal „FlorileStănișoarei”** (Borca, Neamț), **Alaiul de datini și obiceiuri de la Răucești** (Neamț), **Alaiul de datini și obiceiuri de la Urecheni** (Neamț), **„Alaiul Plugușorului – Sumănarii”** și **„Banda lui Jianu”** (ambele din Trifești, Neamț), „**Urșii giroveni”** și **Alaiul de datini „Răzeșii Cracăului ” de la Girov** (Neamț), „**Cerbul de la Zebreni”** (Cotnari, Iași), **Alaiul de datini și obiceiuri de iarnă de la Timișești** (Neamț), **Alaiul Căiuților din Mărgineni** (Neamț), **Alaiul de datini și obiceiuri de la Farcașa** (Neamț), **Ansamblul „Crenguță de iederă”** din Chișinău (Republica Moldova), **Ansamblul “Rândurile” din Muntenii de Jos** (Vaslui) și **Alaiul de datini și obiceiuri de la Pâncești** (Neamț)

Parada formațiilor va fi urmată de un spectacol maraton de la ora 17:00. Pe scena mobilă din Piața Ștefan cel Mare va poposi fiecare alai, care își va prezenta momentele reprezentative zonei din care provine.

Prezentările formațiilor le puteți găsi accesând linkul:

[http://www.culturaneamt.ro/festivalul-de-datini-si-obiceiuri-de-iarna-steaua-sus-rasare-editia-52/](http://www.culturaneamt.ro/festivalul-de-datini-si-obiceiuri-de-iarna-steaua-sus-rasare-editia-52/)

- [Știri](https://neamt.tesseramo.com/stiri/festivalul-de-datini-si-obiceiuri-de-iarna-steaua-sus-rasare-editia-52)
