# Mărțișorul, simbolul dragostei și al renașterii

> 1 Martie este sărbătoarea primăverii și a prospețimii, a victoriei binelui împotriva răului, a frumuseții tradiției unui vechi obicei specific românesc, moștenit de la înaintași, care nu se mai…

2017-02-28, Evenimente

1 Martie este sărbătoarea primăverii și a prospețimii, a victoriei binelui împotriva răului, a frumuseții tradiției unui vechi obicei specific românesc, moștenit de la înaintași, care nu se mai întâlnește și la alte popoare.

Conform Legendei Mărțișorului, originile acestui obicei se găsesc în sărbătorile romane organizate în cinstea zeului Marte, zeu al fertilității și vegetației. Tradiția spune că strămoșii noștri purtau monede găurite, atârnate de două fire, unul alb și altul negru. Bănuții erau din argint, aur sau din metal obișnuit și indicau cât de bogată sau săracă era persoana care-i purta. Bănuții – mărțișoare erau purtați la încheietura mâinii ori prinși în piept cu un ac. Atunci când copacii înfloreau, femeile agățau firul de o ramură, iar cu moneda respectivă cumpărau caș pentru ca tot restul anului să aibă pielea albă și moale. În decursul timpului, bănuțul s-a transformat în simbol al iubirii, iar firul negru a devenit roșu. Săpăturile arheologice au scos la iveală mărțișoare cu o vechime de aproape opt mii de ani sub forma unor pietricele de râu colorate în alb și roșu. Se crede că ele se purtau la gât, înșirate pe o ață.

Însă din toate legendele, poate cea mai interesantă și mai frumoasă este povestea băiatului cel voinic care s-a luptat cu zmeul, legendă care s-a născut din basmele românești și își are originea tot în timpul strămoșilor noștri, dacii și românii. Se spune că soarele a fost închis într-o temniță de un zmeu. Pentru acest fapt, toată lumea se întristase, păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Dar, într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Mulți dintre pământeni l-au condus și i-au dat din puterile lor ca să-l ajute. Drumul lui a durat trei anotimpuri, vara, toamna și iarna. A găsit castelul zmeului și a început să se lupte. Și s-au bătut zile întregi până când zmeul a fost învins. Slăbit de puteri și rănit, băiatul a eliberat soarele. Acesta s-a ridicat pe cer, înveselind lumea. Natura a reînviat, iar oamenii erau fericiți. Dar tânărul nu a apucat să vadă primăvara. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă. Și în locul în care zăpada se topea apăreau ghioceii, vestitorii primăverii. De atunci, tinerii împletesc doi ciucurași: unul alb și altul roșu. Roșul înseamnă dragostea pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului, iar albul simbolizează puritatea și gingășia ghiocelului, prima floare a primăverii.

În Moldova, spre deosebire de alte zone ale țării, pe 1 Martie primesc și bărbații mărțișoare, nu doar fetele și femeile.

Galerie foto:

- [Știri](https://neamt.tesseramo.com/stiri/martisorul-simbolul-dragostei-si-al-renasterii)
