# Mihai Eminescu – omul deplin al culturii române

> Astăzi 15 ianuarie 2016 se împlinesc 166 de ani de la nașterea marelui poet român Mihai Eminescu. Viața și opera marelui poet vor fi evocate într-un eveniment care va avea loc astăzi la ora 15.00 în…

2016-01-15, Evenimente

Astăzi 15 ianuarie 2016 se împlinesc 166 de ani de la nașterea marelui poet român Mihai Eminescu. Viața și opera marelui poet vor fi evocate într-un eveniment care va avea loc astăzi la ora 15.00 în sala ”Victor Brauner” a Bibliotecii Județene ”G.T. Kirileanu” (Bd. Republicii, nr. 15, Piatra Neamț).

Medalionul omagial ”Mihai Eminescu – omul deplin al culturii române” va avea ca participanți elevii claselor IX-XII din cadrul Seminarului Teologic „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Piatra-Neamț (profesor coordonator: Crinela Marc). Organizatori: Secția arte, multimedia și carte străină „Victor Brauner” din cadrul Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu” Neamț și Fundația culturală „G. T. Kirileanu” Neamț.

Tot la Biblioteca Județeană va avea loc expoziția ”Eminescu – mare poet român, jurnalist, prozator și traducător” – 166 de ani de la naștere (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889). Locația expoziției va fi holul Secției de împrumut carte pentru copii și Ludotecă ”Ion Creangă” a bibliotecii.

În spiritul omagierii personalității complexe a celui care este considerat, pe drept cuvânt, Poetul național, duminică 17 ianuarie, la ora 17.00, va avea loc un recital poetic extraordinar susținut de actorul Dorel Vișan. Evenimentul-spectacol este oferit în cadrul proiectului ”Eternul Eminescu” a Centrului pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare” Neamț. Locația evenimentului va fi sala ”Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, iar pasajele muzicale care vor însoți versurile eminesciene aparțin violonistei Sara Stroici și pianistului Adrian Stroici.

- [Știri](https://neamt.tesseramo.com/stiri/mihai-eminescu-omul-deplin-al-culturii-romane)
