# Minivacanță de 1 Iunie, la Neamț

> Turistule de pretutindeni, te invităm să vii pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, ale Neamțului, unde poți să ai trăiri nemaiștiute până acum: să te ridici spre înalturi pe Muntele Sfânt…

2017-05-30, Patrimoniu

Turistule de pretutindeni, te invităm să vii pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, ale Neamțului, unde poți să ai trăiri nemaiștiute până acum: să te ridici spre înalturi pe Muntele Sfânt – Ceahlăul, să fii stăpân pentru o clipă peste toată zarea și să te încarci cu forța și vraja cuprinse în fiecare stâncă, să asculți susurul apelor repezi care poartă legendele Bistriței, prin munți, dealuri și podiș, să bați la porțile Cetății Neamț să-ți deschidă urmașii plăieșilor lui Ștefan, să afli tainele istoriei care se păstrează în memoria pământului, a documentelor și a oamenilor locului, să-ți găsești tihna la mănăstiri și biserici învăluite în aure de credință și dangăt de clopot, să șezi cu noi la masă și să te înfrupți din bucatele moldovenești ce ți le-am pregătit, să bem o carafă cu vin și să depănăm povești la gura sobei.

Oricâte locuri ai colindat și orice oameni ai cunoscut, dacă vei poposi și la Neamț, vei vedea că a meritat osteneala.

### **Traseu „Piatra Neamț – Bălțătești – Târgu Neamț”**

După ce poposești în orașul străjuit de silueta solitară a Muntelui Pietricica, Piatra Neamț, și vezi toate acele lucruri, locuri și oameni care te încântă pe tine, turistule, pornești spre Târgu Neamț, pe un drum șerpuitor, printre dealuri și văi, de la care te abați mereu, în stânga și în dreapta, pentru a intra în cetăți mănăstirești, pentru a descoperi ochiuri de apă bine ascunse în pădure, pentru a păși în case moldovenești și muzee populare și a le admira comorile. La capăt de drum, te așteaptă Ozana cea frumos curgătoare, cu povești susurate, din vechime sau mai noi.

**Durată: 4-5 zile**

**Lungime:** 43 km și poate fi parcurs cu autoturism, motocicletă, bicicletă

**Cum ajungi la Piatra Neamț:** dinspre **București** pe DN2 (E85) până la **Bacău** și apoi pe DN15; dinspre vestul țării pe DN17B, DN15, DN12C; dinspre Suceava pe DN 15C; dinspre Iași pe E85 până la Roman și apoi pe DN15D; cu trenul; prin aeroporturile Iași, Bacău, Suceava și de acolo cu mijloace auto.

**Unde se află:** Mănăstirea Almaș la 4km st. din DN15C; Mănăstirea Horaița la 14km st. din DN15C; Mănăstirea Văratec la 4km st. din DN15; Mănăstirea Agapia la 7km st. din DN15C; Muzeul Nicolae Popa din Târpești la 10km dr. de la intrarea în Târgu Neamț.

**Obiective turistice:**

- Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni Piatra Neamț
- Muzeul de Științele Naturii Piatra Neamț
- Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț
- Casa Memorială Calistrat Hogaș Piatra Neamț
- Mănăstirea Almaș
- Mănăstirea Horaița
- Lacul Cuejdel
- Mănăstirea Văratec
- Mănăstirea Agapia
- Muzeul Etnografic ”Nicolae Popa” din Târpești
- Casa Memorială Ion Creangă Humulești
- Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț

**Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni Piatra Neamț**

Îți pune la dispoziție cea mai variată și bogată colecție, din România și din Europa, a culturii Precucuteni-Cucuteni dezvoltată între 3600-2600 î.Hs., de circa 800 de piese, majoritatea din categoria tezaur. Poți admira aici obiecte de o valoare inestimabilă: Vasul cu colonete, Hora de la Frumușica, Vas de tip horă, statuetele din grupul Soborul zeițelor, Gânditorul de la Târpești. Cea mai mică statuetă din muzeu are doar 1 cm și 2 mm înălțime și face parte dintr-un grup statuar denumit Sf. Familie. Info tel. 0233 226 471

**Muzeul de Științele Naturii Piatra Neamț**

Doar aici poți vedea o colecție unică în lume de pești fosili din oligocen, cu peste 600 de exemplare, din care 31 sunt specii noi. Patrimoniul științific al muzeului numără 45.000 de piese, iar colecția de bază prezintă aspecte geologice, paleontologice, floristice, faunistice și ecologice de pe întreg teritoriul județului Neamț. Info tel. 0233 224 211

**Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț**

Acest edificiu îți prezintă, pe parcursul a 24 de săli, mărturii ale evoluției comunităților umane din Neamț, începând cu paleoliticul superior (epoca de piatră) și până în perioada contemporană, sala omagială “C. Matasă”, precum și expoziții temporare din țară și din străinătate. Info tel. 0233 217 496, 0233 218 108

**Casa Memorială Calistrat Hogaș Piatra Neamț**

Te așteaptă să pătrunzi în atmosfera de familie din ultimii ani de viață ai scriitorului și în camera sa de lucru, care au să te îndemne să-ți îndrepți pașii „Pe drumuri de munte” și „În Munții Neamțului”. Info tel. 0233 225 997

**Mănăstirea Almaș**

Ctitorită de Vasile și Maria Almaș, în 1659 și apoi refăcută de Ecaterina Cantacuzino, soția spătarului Iordache, a funcționat ca schit până în 1821, când a fost distrus de către eteriști. Actuala biserică a fost ridicată în 1821 de familia logofătului Balș și adăpostește icoana Sfintei Ana, aflată în mănăstire încă de la fondare, considerată făcătoare de minuni. Info tel. 0744 694 789

**Mănăstirea Horaița**

Înființată în 1822, dar cu rădăcini de prin secolul XV, mănăstirea ascunde între zidurile ei o biserică construită în stil bizantin, pictată în stil neobizantin, precum și o colecție de obiecte valoroase, argintărie, icoane și cărți vechi. În fiecare an, de izvorul Tămăduirii, are loc o procesiune cu Icoana Maicii Domnului considerată, prin tradiție, „izbăvitoare de secetă”. Info tel. 0233 246 210

**Lacul Cuejdel**

Cel mai mare lac de baraj natural din țară format în urma unei alunecări de teren în perioada 1978-1991 (12,2 ha) îți oferă un peisaj spectaculos și inedit, prin străpungerea oglinzii de apă de către numeroase trunchiuri de arbori din valea inundată. Lângă lac poți ajunge fie cu autoturismul, prin comuna Crăcăoani, pe un drum forestier, fie prin comuna Gârcina, parcurgând 25 km din Piatra Neamț cu mașina și apoi 3 km, pe jos, pe o cărare lată, prin pajiști și păduri de foioase și conifere.

**Mănăstirea Văratec**

Cea mai mare mănăstire de maici din România, construită între 1808-1812, pe locul primei ctitorii, din 1785, a maicii starețe Olimpiada, îți deschide porțile oferindu-ți nu numai deosebite forme arhitecturale ci și un valoros patrimoniu cultural-artistic și istoric. Aproape, în fostul cimitir mănăstiresc, se află mormântul poetei Veronica Micle. Info tel.0233 244 616

**Mănăstirea Agapia**

A doua mare mănăstire de maici din România și singura așezare monahală din țară care poartă numele de „dragoste creștină“(din grecescul agape), ctitorită de Hatmanul Gavril, fratele domnitorului Vasile Lupu, în 1644, îți oferă spre contemplare, pictura tânărului Nicolae Grigorescu, realizată în perioada 1858-1860 în stil neoclasic, cu multe elemente novatoare. Info tel.0233 244 736

**Muzeul Etnografic ”Nicolae Popa” din Târpești**

Pe o coastă înverzită, ți se deschide poarta spre o curte largă, cu mulți pomi, printre care sunt plantate multe personaje de basm, sculptate în lemn sau piatră de renumitul meșter Nicolae Popa, ce însuflețesc toată atmosfera. Întreaga curte este realizată ca un muzeu în aer liber, unde te încântă armonia dintre natură și arta naivă expusă, între casa bătrânească și clădirea mai nouă. Dar mirajul începe abia când pătrunzi în interiorul casei, încărcat ca un stup, cu colecții bogate de obiecte autentice, adunate din toate satele din jurul satului Târpești. Info tel. 0233 785 111

**Casa Memorială Ion Creangă Humulești**

Este un întreg univers rural de viață de pe la mijlocul veacului al XIX-lea, parfumul pitoresc al epocii învăluindu-te chiar de la primii pași în „bătătura casei”. Exponatele prezentate aici, într-unul dintre cele mai vizitate muzee memoriale ale țării, sunt încărcate de aura evocărilor lui Creangă, fiu de seamă al unui meleag mustind de tradiții istorice și spirituale. Prichiciul vetrei cel humuit, celebrii motocei cu care se jucau mâțele, tinda casei și ograda de unde pornea Nică în aventurile sale te așteaptă. Info tel. 0233 790 620

**Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț**

În curtea muzeului, într-o șură nouă, sunt expuse cele mai mari instalații populare – ultimele aflate pe teritoriul județului Neamț și achiziționate cu trei decenii în urmă: o moară de apă, o piuă de bătut sumani și o ștează, un fierăstrău de apă, un teasc masiv și o instalație de distilare. Acestea sunt mărturii vii ale ingeniozității și îndemânării meșterilor și a priceperii sătenilor care le foloseau. Info tel. 0233 790 594

**Program muzee**: aprilie-septembrie: 10:00-18:00; octombrie-martie: 09:00 -17:00

**Activități pe care ți le sugerăm:**

- Înot, tenis, baschet, volei, handbal, role, skateboard, patinaj, spații de joacă pentru copii, terase, restaurante, grătare în aer liber în Ștrandul Municipal Piatra Neamț; info tel. 0233 217 167, 0749 166 640
- Tratamente pentru afecțiuni reumatismale, posttraumatice, neurologice periferice, ginecologice și asociate, cazare și masă, inclusiv meniuri dietetice, în Stațiunea Bălțătești; info tel. 0233 244 018, fax 0233 244 077, statiuneabaltatesti@mapn.ro
- Escaladă în copaci, paintball, tir cu arcul, relaxare și răgaz de o gustare la Activ Parc din comuna Negrești, la 15 km de Piatra Neamț; info tel. 0754 542 644, activ.parc@gmail.com, [activparc.ro](http://www.activparc.ro/)

**Evenimente la care te invităm**:

**martie: **Buna Vestire – hramul Mănăstirii Horaița, 25 martie

**aprilie: **Hramul Mănăstirii Almaș în prima duminică după Sărbătorile Pascale

**mai: **Festivalul de artă populară Lada cu zestre

**iunie: **Zilele Orașului, eveniment organizat în Piața Curtea Domnească din Piatra Neamț

**iulie: **Festivalul Tare ca Piatra (skateboard, downhill și streetball) în Ștrandul Municipal Piatra Neamț și Masivul Cozla; Festivalul Artei Medievale, Târgu Neamț

**august: **Festivalul Internațional de folclor, eveniment ce reunește pe parcursul a 6 zile ansambluri folclorice din Europa; Adormirea Maicii Domnului – hramul Mănăstirii Văratec, 15 august; Schimbarea la față – hramul Mănăstirii Agapia, 6 august

**decembrie: **Sărbători de iarnă – o serie de spectacole și manifestări organizate în Piatra Neamț și Târgu Neamț

**Piatra Neamț, **cazare**:** Hotel CENTRAL PLAZA****, tel/fax 0233 216 230, office@centralplazahotel.ro; Pensiuni: CASA MOLDOVEANA***, tel/fax 0233 224 679; BACHUS***, tel. 0233 226 402, fax 0233 221 760, rezervari@pensiuneabachus.ro; CORNELIUS***, tel/fax 0233 211 511, pensiuneacornelius@yahoo.com.

**Bălțătești, **cazare**:** Hoteluri: BĂLȚĂTEȘTI**, tel. 0233 244 017; NARCISA**, tel. 0233 244 017, fax 0233 244 077; OZANA**, tel. 0233 244 017, fax 0233 244 077; TOPOLIȚA, tel. 0233 244 017.

**Agapia, **cazare: Pensiuni: VĂRATEC****, tel/fax. 0233 245 113, rezervari@pensiuneavaratec.ro; AGAPIA***, tel. 0742 633 265; CASA DINTRE PINI***, tel. 0740 245 985; CODRII DE ARAMĂ***, tel. 0233 244 900, fax 0233 244 999; COMPLEX TURISTIC PĂDUREA DE SMARALD***, tel. 0744 560 938, fax 0233 245 142; EDEN***, tel/fax 0233 247 217, office@edentur.ro; EULOR***, tel. 0744 648 907, fax 0233 000 000, [www.pensiuneagapia.ro](http://www.templatesquare.com/); MARIA***, tel/fax 0233 245 004, contact@pensiuni-agapia.ro; PUNGUȚA CU DOI BANI***, tel. 0741 746 835.

**Târgu Neamț, **cazare: Hotel DOINA***, tel. 0233 790 270, fax 0233 790 843; Pensiuni: ARISTOCRATIS****, tel. 0233 791 986, office@aristocratis.ro; BELLA***, tel/fax 0233 790 291, mona_atomei@yahoo.com; CASA ARCAȘULUI***, tel. 0233 790 699, casaarcasului@yahoo.com; LA CETATE***, tel/fax 0233 660 249; REMEMBER***, tel. 0737 023 206, [www.pensiunearemember.ro](http://www.pensiunea-remember.ro/).

### Traseu „Cheile Bicazului – Bicaz – Durău”

Când ajungi în Cheile Bicazului te întrebi dacă visezi, ori ești treaz și abia de ai putere să cuprinzi cu ochii stâncile cele mari aruncate în drum, și pe care, dacă te-ai cățăra, parcă ai ajunge la cer. Apoi, imediat ce cobori pe lângă pârâu, spre zona Neamțului, găsești alte chei, alți coloși de piatră, cu peșteri și alte povești, alte istorii. Dacă vei crede că nu mai are ce te încânta după tot ce ai văzut, află turistule că abia acum încântarea ta va atinge culmile: acum, când ți se deschide în față calea către Olimpul Carpaților, Muntele Sfânt al dacilor și al românilor sau Ceahlăul, cum vrei să îl numești. Pe orice potecă ai urca și oriunde ai poposi cu privirea, stânci nenumărate și felurite se ițesc în cale, fiecare învăluită în legenda ei, iar acolo sus, pe zarea Ceahlăului, sub căldura blândă a soarelui, simți măreția cerului și a pământului, și pe tine turistule, ca pe un mândru urmaș al zeilor străbuni.

**Durată: 4-5 zile**

**Lungime:** 80 km și poate fi parcurs cu autoturism, motocicletă, bicicletă

**Cum ajungi la Bicaz:** dinspre București pe DN2 (E85) până la Bacău și apoi pe DN15; dinspre vestul țării pe DN 12C, DN 15 și DN 17B; dinspre Suceava pe DN 15C și apoi pe DN15; dinspre Iași pe E85, apoi pe DN 15D și DN15; cu trenul; prin aeroporturile Iași, Bacău, Suceava și de acolo cu mijloace auto.

**Unde se află:** Cheile Bicazului sunt pe DN12C, la intrarea în județul Neamț; Biserica de lemn din Bicazu Ardelean la 2 km dr. pe DN12C; Muzeul Sătesc din Ceahlău, Ruinele Palatului Cnejilor și Mănăstirea Durău se află pe DJ 155F (la 12 km din DN15, la stânga din localitatea Bistricioara).

**Obiective turistice:**

- **Cheile Bicazului**
- **Cheile Șugăului**
- **Biserica de lemn, Bicazu Ardelean**
- **Parcul Național Ceahlău**
- **Muzeul de Istorie și Etnografie Bicaz**
- **Ruinele Palatului Cnejilor**
- **Muzeul Sătesc din Ceahlău**
- **Mănăstirea Durău**

**Cheile Bicazului**

Venind în județul Neamț dinspre Gheorgheni, vei avea bucuria de a traversa împărăția de piatră a Cheilor Bicazului, cele mai renumite chei ale României. Deosebit de pitorești și uluitoare prin măreția spectacolului natural pe care îl oferă, acestea fac parte din Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș. Vei intra prin Poarta de Piatră, străjuită de Piatra Poienii și Piatra Altarului – masivul stâncos cel mai impunător al Cheilor, apoi vei coborî treptat Serpentinele Mici, un mic tunel și Serpentinele Mari, până la locul numit Poarta Iadului, unde Piatra Poienii și Muntele Bardos se apropie doar la câțiva metri, astfel că ți se va înfățișa, cea mai impresionantă priveliște apocaliptică. Urmează Gâtul Iadului, după care, trăgându-ți nițel sufletul, vei zări, pe** dreapta, și confluența Bicazului cu Bicăjelul, pârâu ce formează, la rândul lui, trei rânduri de chei sălbatice, cu cascade mici, dar zgomotoase.**

**Cheile Șugăului**

Le zărești, chiar și din goana mașinii, după ce treci de Cheile Bicazului, în stânga șoselei. Ele formează **o** zonă stâncoasă cu aspect sălbatic, care este de fapt, una dintre cele mai valoroase arii protejate din Carpați și din Europa datorită unicității peisajului, geologiei, carstului, florei și faunei. Dacă ești un adevărat iubitor al naturii, dacă ai ajuns în zonă cu gând să admiri comori de frumusețe chiar „la ele acasă” și nu doar presărate pe margini de șosele asfaltate, trebuie numai decât să te gândești și la un popas de câteva ceasuri printre aceste atât de puțin cunoscute și descifrate minuni ale neîntreruptului șir de evoluții geologice.

**Biserica de lemn, Bicazu Ardelean**

Construită în perioada 1823-1829 pe locul unei biserici mai vechi, atestată documentar în anul 1692, bisericuța de lemn te încântă nu numai cu forma ei arhitectonică, ci și cu splendida pictură realizată direct pe bârnele din interior, aceasta fiind a doua biserică de lemn pictată integral, care se mai păstrează în zona Neamțului, după cea de la Răpciuni – Ceahlău, strămutată la Muzeul Satului din București. Info tel. 0722 295 574

**Parcul Național Ceahlău**

Nici unul din munții României nu a fermecat mai puternic privirea și nu a înaripat în mai mare măsură imaginația drumeților, precum Ceahlăul…Această măreață cupolă a Carpaților de Răsărit și a întregului pământ moldav, aureolată de ancestralul frământ geologic ce a înălțat-o falnic și maiestuos din străfund de ocean, a fost binecuvântată apoi cu milenii de zăbavă a oamenilor prin poienile, grotele și pășunile sale, întru vânătoare, rugăciune și păstorit. Dintotdeauna, fie din împrejurimi, fie de pe culmile sale – sub blândul răsfăț al razelor de soare, ochiul a avut a se bucura și sufletul a se lăsa pătruns de miracolul etern, mereu viu și copleșitor, al naturii… Aflat pe Ceahlău, ai mereu de ales între nemărginirea orizontului deschis uneori chiar și până la țărm de mare și dantela mirifică, copleșitoare, a colților, turnurilor, polițelor și pereților de piatră. Ești ca într-un mare și impresionant muzeu în aer liber, cu exponate unice prin varietatea configurației lor și povestea de viață ce o poartă cel mai adesea cu ele, sub formă de legendă ori simplu toponim: Dochia, Panaghia, Toaca, Dorobanțul, Călugării, Piatra Lăcrămată, Turnul lui Butu, Polițele cu crini, Detunatele – și câte, câte altele… Sunt alcătuiri cu adevărat impresionante, iscusit, îndrăzneț și generos etalate, ca semn al unei forțe pe care o simți încă venind din adâncuri, precum și din cerul atât de blând și înalt al zilelor cu vreme senină…

**Muzeul de Istorie și Etnografie Bicaz**

Fostul Teatru Regal din Bicaz îți deschide ușile să poți vedea mărturii din istoria Văii Bistriței, documente privind construcția Barajului de la Bicaz, elemente etnografice ale zonei și nu în ultimul rând, lucrări de artă plastică în care regăsești imagini, din trecut, ale locului. Info tel. 0233 254 201

**Program muzeu**: aprilie-septembrie: 10:00 -18:00; octombrie-martie: 09:00 -17:00

**Ruinele Palatului Cnejilor**

Au mai rămas drept mărturie a trecutului și a unor vremuri prospere, doar ruinele a ceea ce a fost impunătorul Palat al Cnejilor, cu rădăcini în timp de pe la 1639. Din tot ansamblul, îți mai poți odihni privirea și găsi liniștea lângă bisericuța din piatră și cărămidă, clădită în stilul caracteristic sec.al XVII-lea. Doar catapeteasma din lemn de tei aurit este de dată mai recentă și realizată în stil baroc. Info tel. 0233 258 594, 0233 258 059

**Muzeul Sătesc Ceahlău**

În vecinătatea Palatului Cnejilor, în clădirea primei școli din satul Ceahlău vei descoperi, în liniștea ce numai la poale de munte o poți găsi, un mic muzeu sătesc ce deține o colecție de obiecte etnografice specifice locului, dar mai ales o impresionantă colecție de elemente faunistice specifice Masivului Ceahlău precum: ursul, lupul, cocoșul de munte, cerbul, vulpea, păstrăvul, lostrița, multe specii de păsări de munte, toate aflate într-o stare perfectă de conservare. Info tel. 0233 258 594, 0233 258 059

**Mănăstirea Durău**

Ridicată pe locul unui vechi schit existent de pe la 1600, cu prima atestare documentară datând din 1779, sfântul locaș ascunde între zidurile bisericii din incintă o catapeteasmă deosebită, din lemn de tei, poleită cu aur, pictată la Constantinopol în 1835. Cu lucrări de o mare desfășurare picturală, cu personaje și elemente preluate din peisajul locului, din portul și tipologia umană locală, fără parcă a mai respecta vechile canoane iconografice, Nicolae Tonitza și ucenicii săi și-au lăsat aici amprenta, spre admirația vizitatorilor. Tot aici vei găsi și o raclă cu părticele de la Sfântul Pantelimon și Sfântul Simeon de la Muntele Athos. Info tel. 0233 256 674

**Activități pe care ți le sugerăm:**

- Drumeții pe trasee marcate în Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș; informații poți obține de la Direcția de Administrare a Parcului: tel/fax 0266 336 540, pnbicaz@mciuc.rosilva.ro, pncbh@yahoo.com
- Drumeții pe trasee marcate în Parcul Național Ceahlău (accese pe trasee încep din Bicazu Ardelean, Neagra, apoi Izvorul Muntelui și Durău); informații poți obține de la Direcția de Administrare a Parcului: tel /fax 0233 256 600, e-mail: pnc@ceahlaupark.ro
- Popas la Păstrăvăria Bistra din Bicazu Ardelean; info tel. 0744 702 953, [pastravaribistra.ro](http://www.pastravaribistra.ro/)
- Cu mașina, motocicleta sau bicicleta te poți abate 8 km din DN 15, la stânga înainte de a ajunge la Barajul din Bicaz, pentru a admira o priveliște impresionantă, de ansamblu, a Masivului Ceahlău și a poposi la Cabana Izvoru Muntelui tel. cabană 0723 589 661.

**Evenimente la care te invităm:**

**ianuarie: **Serbările Zăpezii – eveniment organizat în Stațiunea Durău, la poalele Muntelui Ceahlău

**martie: **Buna Vestire – hramul Mănăstirii Durău, 25 martie

**mai: **Armindeni – urcatul oilor la stână – eveniment organizat în Comuna Bicaz Chei

**august: **Sărbătoarea Muntelui Ceahlău– eveniment organizat în Stațiunea Durău, la poalele Muntelui Ceahlău

**decembrie: **Sărbători de iarnă – o serie de spectacole și manifestări organizate în mai toate comunele de munte, de pe traseu

**Bicazu Ardelean**, cazare: Pensiune Rustică PALEU*** tel. 0233 255 393.

**Bicaz, **cazare: Pensiune Turistică PESCARUȘ***, tel. 0748 110 401; Navă Fluvială LEBADA***, tel. 0748 110 401; Cabană Turistică BARAJ***, tel. 0233 254 960.

**Izvoru Muntelui, **cazare**:** Cabană Turistică IZVORU MUNTELUI***, tel. 0744 597 141 ; Bungalowuri IZVORU MUNTELUI***, tel. 0744 597 141; Camping IZVORU MUNTELUI***, tel. 0744 771 709.

**Ceahlău, **cazare: Vila ECOTUR****, tel. 0233 258 571, reservations@ecotur.ro; Pensiuni: ȘOIMUL****, tel. 0233 256 616, [www.soimulsicorbul.ro](http://www.roturism.com/go.php?u=http://www.soimulsicorbul.ro); ARTED***, tel. 0720 550 767, [www.complex.arted.ro](http://www.complex.arted.ro/); CASA KAROL***, tel/fax 0233 258 154, casakarol@yahoo.com; CORBUL***, tel. 0233 256 616, corbul@soimulsicorbul.ro; LAVINIA***, tel. 0745 624 773; PERLA***, tel. 0751 840 252.

**Durău, **cazare**:** Hoteluri: BISTRIȚA****, tel. 0233 256 578, fax 0233 256 590, office@bistrita-romania.ro; CASA PELERINUL***, tel. 0233 256 583; BRADUL***, tel. 0233 256 634, fax 0233 256 501; Hostel CASCADA***, tel/fax 0233 256 668, office@hotelcascada.ro; Vila CRISTINA 2***, tel. 0233 256 673; Pensiuni: GOLD***, tel. 0752 243 924, [office@pensiuneagold.ro](http://www.pensiuneagold.ro/); MARIA***, tel. 0233 256 653; RAPSODIA***, tel. 0745 570 757.

**Cabane în Masivul Ceahlău, **cazare: Cabana Fântânele, tel. 0730 603 803; Cabana Dochia, tel. 0730 603 801, 0730 603 802, fax 0233 256 577, cabanadochia@yahoo.com.

- [Știri](https://neamt.tesseramo.com/stiri/minivacanta-de-1-iunie-la-neamt)
