# Orașul Piatra Neamț promovat la Târgul de Turism al României 2012

> “Piatra Neamț, un loc minunat!” este sloganul cu care se prezintă orașul Piatra Neamț la cea de a de-a XXVII-a ediție a Târgului de Turism al României.

2012-03-16, Evenimente

“Piatra Neamț, un loc minunat!” este sloganul cu care se prezintă orașul Piatra Neamț la cea de a de-a XXVII-a ediție a [**Târgului de Turism al României**](https://www.viziteazaneamt.ro/2012/03/judetul-neamt-participa-la-targul-de-turism-al-romaniei-editia-xxvii/). Evenimentul va avea loc în perioada 15 – 18 martie, la pavilionul expozițional Romexpo de la București.

Campania de promovare a municipiului Piatra Neamț a fost lansată la ediția de toamna trecută a târgului de turism și include prezentarea potențialului turistic de care dispune orașul, alături de principalele posibilități de petrecere a timpului liber pentru iubitorii de natură și sport. Pe parcursul unor circuite de două zile turiștii pot vizita orașul Piatra Neamț și se pot bucura de frumusețea unică a acestei zone. Pot vizita muzeele și bisericile din localitate, pot face drumeții pe Cozla și pot practica sporturilor de iarnă, iar vara pot opta pentru posiblitățile de recreere pe care le oferă Ștrandul Municipal.

Axată pe posibilitățile pe care Piatra Neamț le oferă pentru petrecerea unei vacanțe în familie, cu toate atracțiile pe care le poate oferi o stațiune montană, atât vara, cât și în sezonul rece, campania de la această ediție promovează un circuit pentru care turiștii interesați pot opta.
Astfel, în prima zi, turiștii pot vizita principalele muzee și biserici ale orașului: [**Muzeul Cucuteni**](https://www.viziteazaneamt.ro/2009/09/muzeul-de-istorie-si-arheologie-corp-b-piatra-neamt/), Curtea Domnească, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Turnul lui Ștefan și Biserica Sf. Ioan, Muzeul de Etnografie, bisericile “Schimbarea la față” din Văleni, “Sfânta Precista” din cartierul Precista, “Buna Vestire” din Sarata. În cea de-a doua zi pot vizita Muzeul de Științe Naturale, pot face o drumeție pe Cozla, o plimbare cu [**telegondola**](https://www.viziteazaneamt.ro/2009/09/telegondola-piatra-neamt/), plajă și practicarea unor sporturi în Ștrandul Municipal în sezonul cald, respectiv schi și snowboarding în sezonul rece.

La această ediție a târgului de turism vizitatorii vor fi informați despre faptul că tradiția și ospitalitatea specifică, alături de spațiile de cazare moderne, monumentele și ansamblurile de arhitectură, muzeele și atracțiile pentru activitățile de agrement sunt ingredientele ideale pentru un sejur perfect în orașul Piatra Neamț.

- [Știri](https://neamt.tesseramo.com/stiri/orasul-piatra-neamt-promovat-la-targul-de-turism-al-romaniei-2012)
