# Ținutul Neamțului prezent la Târgul de Turism al României

> În perioada 15-18 noiembrie 2012 Consiliul Județean Neamț a participat la cea de-a XXVIII-a ediție a Târgului de Turism al României.

2012-12-18, Evenimente

În perioada 15-18 noiembrie 2012 Consiliul Județean Neamț a participat la cea de-a XXVIII-a ediție a Târgului de Turism al României. Evenimentul a avut loc în Complexul Expozițional Romexpo București unde standul județului Neamț a fost amenajat pe o suprafață de 120 de metri pătrați. Târgul de Turism al României este cel mai mare eveniment din România dedicat industriei turismului unde turiștii au posibilitatea să cunoască o gamă variată de oferte turistice de schi în țară și în străinătate, dar și destinații exotice, aflate în plin sezon.

Amenajarea standului în care a fost prezentat Ținutul Neamțului s-a realizat în cadrul proiectului “Campanie de Promovare a Turismului din județul Neamț prin participări la târguri și expoziții naționale”. La această ediție de toamnă, materialele de promovare ale județului Neamț au fost realizate în cadrul a patru proiecte “ Promovarea turismului ecumenic din județul Neamț”, “Promovarea ariilor naturale protejate din județul Neamț”, Tradiții și artă populară în ținutul Neamț și „Colecții muzeale și vestigii istorice în județul Neamț”.

Materialele de promovare au fost: albume, hărți turistice, pliante, dvd-uri, realizate în limbile română, engleză, franceză, germană și italiană.

### Targ de turism 2012, judetul Neamt

Vizitatorii standului au primit din partea organizatorilor numeroase materiale de promovare privind obiectivele turistice ale județului. Vacanța de iarnă se apropie cu pași repezi iar ofertele din Neamț pentru această perioadă au fost binevenite pentru cei care ne-au vizitat standul.

Târgul de Turism al României este un eveniment organizat de Romexpo în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din Romania, ANAT – Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România, FPTR – Federația Patronatelor din Turismul Românesc, ANTREC – Asociația Națională de Turism Rural Ecologic și Cultural și OPTBR – Organizația Patronală a Turismului Balnear din România.

- [Știri](https://neamt.tesseramo.com/stiri/tinutul-neamtului-prezent-la-targul-de-turism-al-romaniei)
