# Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Muzeelor, 18 mai 2019

> În acest an cele două manifestări coincid ca dată. Tema acestui an pentru Ziua Internațională a Muzeelor este: “Museums as Cultural Hubs: The future of tradition”.

2019-05-16, Evenimente

În acest an cele două manifestări coincid ca dată.

Tema acestui an pentru Ziua Internațională a Muzeelor este: “Museums as Cultural Hubs: The future of tradition”.

Propunerile Complexului Muzeal Județean Neamț pentru a marca acest eveniment sunt axate pe **o serie de expoziții temporare deosebit de spectaculoase** după cum urmează:

La Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț vor putea fi vizitate expozițiile temporare:

1. **Elena Cuza. Doamna Unirii (1825-1909)**, o invitație spre cunoașterea vieții Primei Doamne a Principatelor Unite Române.

[http://www.muzeu-neamt.ro/component/content/article/50-evenimente/741-elena-cuza-doamna-unirii-1825-1909-miapn-2-aprilie-10-iunie-2019.html](http://www.muzeu-neamt.ro/component/content/article/50-evenimente/741-elena-cuza-doamna-unirii-1825-1909-miapn-2-aprilie-10-iunie-2019.html)

1. **„Grigore Antipa – 150”**, expoziția aduce un omagiu lui Grigore Antipa, personalitate complexă, ctitor de instituții culturale și de cercetare, dar și diplomat apreciat al epocii sale, deschizător de drumuri în mai multe domenii ale științei.

[http://www.muzeu-neamt.ro/component/content/article/50-evenimente/745-grigore-antipa-150-miapn-12-aprilie-30-iunie-2019.html](http://www.muzeu-neamt.ro/component/content/article/50-evenimente/745-grigore-antipa-150-miapn-12-aprilie-30-iunie-2019.html)

De asemenea în una din sălile de expoziție va rula filmul intitulat **Piatra-Neamț în anii 70**. Acesta grupează un colaj de imagini cu urbea nemțeană în perioada anilor 1970-1980. Diapozitivele au fost realizate de fotograful Sandu Marin și au fost achiziționate de Muzeul de Istorie și Arheologie, Piatra-Neamț, în anul 2013. Pentru prima dată, sunt prezentate publicului vizitator o parte din aceste valoroase mărturii vizuale.

La Muzeul de Artă Piatra-Neamț va putea fi vizitată expoziția temporară:

1. **GEST- dialogical graphics**, reunește două proiecte diferite ca substanță dar similare ca modalitate de expresie și subliniază ideea dialogului

[http://www.muzeu-neamt.ro/component/content/article/50-evenimente/752-expozitie-temporara-gest-dialogical-graphics-mapn-9-mai-2-iunie-2019.html](http://www.muzeu-neamt.ro/component/content/article/50-evenimente/752-expozitie-temporara-gest-dialogical-graphics-mapn-9-mai-2-iunie-2019.html)

La Muzeul de Istorie Roman va putea fi vizitată expoziția temporară:

1. **Faianță și porțelan din patrimoniul Complexului Muzeal Județean Neamț**, tematica expoziției este inedită pentru muzeele nemțene, fiind pentru prima oară când este abordată.

[http://www.muzeu-neamt.ro/component/content/article/50-evenimente/749-faianta-si-portelan-din-patrimoniul-complexului-muzeal-judetean-neamt-mir-6-mai-30-iunie-2019.html](http://www.muzeu-neamt.ro/component/content/article/50-evenimente/749-faianta-si-portelan-din-patrimoniul-complexului-muzeal-judetean-neamt-mir-6-mai-30-iunie-2019.html)

Tot la Muzeul de Istorie Roman se va desfäșura în data de **17 mai începând cu ora 12.00** un eveniment care a devenit practic de nedespărțit de Ziua Muzeelor. Este vorba de **simpozionul Dascăli romașcani de altădată** ajuns la cea de-**a opta ediție**.

[http://www.muzeu-neamt.ro/component/content/article/66-anunturi2019/755-dascali-romascani-de-altadata-mir-17-mai-2019.html](http://www.muzeu-neamt.ro/component/content/article/66-anunturi2019/755-dascali-romascani-de-altadata-mir-17-mai-2019.html)

La Muzeul de Artă Roman chiar în data de 18 mai va avea loc **vernisajul expoziției personale aparținând artistului vasluian George Leteanu** (începând cu ora 17.00). Evenimentul va fi urmat de un dialog interactiv cu vizitatorii pe parcursul întregii seri.

[http://www.muzeu-neamt.ro/component/content/article/66-anunturi2019/756-personala-george-leteanu-mar-18-mai-2019.html](http://www.muzeu-neamt.ro/component/content/article/66-anunturi2019/756-personala-george-leteanu-mar-18-mai-2019.html)

Ziua Internațională a Muzeelor va fi marcată la Muzeul de Științe Naturale Roman prin organizarea unui **atelier de educație muzeală** ce se va desfășura în data de 16 mai începând cu ora 8.00.

[http://www.muzeu-neamt.ro/component/content/article/66-anunturi2019/754-atelier-de-educatie-muzeala-msnr-16-mai-2019.html](http://www.muzeu-neamt.ro/component/content/article/66-anunturi2019/754-atelier-de-educatie-muzeala-msnr-16-mai-2019.html)

La Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț va putea fi vizitată expoziția temporară:

1.,,**Ținutul Neamțului în imagini vechi**” ce prezintă fotografii de la sfârșitul secolului XIX și din prima jumătate a secolului XX, care înfățișează aspecte variate legate de zona Târgului Neamț și împrejurimi.

[http://www.muzeu-neamt.ro/component/content/article/50-evenimente/753-expozitie-temporara-tinutul-neamtului-in-imagini-vechi-mietn-mai-iunie-2019.html](http://www.muzeu-neamt.ro/component/content/article/50-evenimente/753-expozitie-temporara-tinutul-neamtului-in-imagini-vechi-mietn-mai-iunie-2019.html)

**Program de funcționare** – în **intervalul 10.00-18.00 vizitarea se va face pe baza achitării biletului de intrare**; în **intervalul 18.00-24.00 vizitarea expozițiilor permanente și a celor temporare va fi gratuită**.

- [Știri](https://neamt.tesseramo.com/stiri/ziua-internationala-a-muzeelor-noaptea-muzeelor-18-mai-2019)
