Expoziția artistului Petru Diaconu la Galeriile „Lascăr Vorel”

Începând cu luna martie la Galeriile de artă “Lascăr Vorel” au fost expuse lucrările artistului Petru Diaconu. Vernisajul expoziției a avut loc vineri 1 martie 2013 și a fost prezentat de criticul de artă Emil Nicolae și scriitorul Adrian Alui Gheorghe.
Născut la Dobreni, pe 24 martie 1949, Petru Diaconu a debutat în anul 1979 într-o expoziție colectivă la Casa Universitarilor din Iași. Până în anul 1989 s-a ocupat de adversiting și a colaborat la revista Flacăra din București. Cu timpul, o parte din lucrările sale au fost expuse în galerii de artă din țară, în numeroase expoziții personale sau de grup. În anul 2004 a organizat la Piatra-Neamț expoziția “Exerciții de culoare I”, iar în anul următor – “Exerciții de Culoare II”. Între anii 2005 și 2009 Petru Diaconu a organizat și deschis expoziții personale la la Beijing (2005), Galeria Vert, Piatra Neamț (2005), Galeria “Top Art”, Piatra Neamț (2006), Raiffeisen Bank, Piatra Neamț (2006), la Festivalul de Teatru Piatra Neamț (2007), Rotonda Bibliotecii Kirileanu, Piatra Neamț (2008), Galeria Lascăr Vorel (împreună cu Gabriel Gheorghiu, 2008), o expoziție aniversară (la 60 de ani), la Galeria “Lascar Vorel”, Piatra Neamț(2009).
Petru Diaconu a reușit să-și impună viziunea artistică, lucrările sale fiind admirate de un public divers în spații neconvenționale, dovedind astfel că arta lui rezistă. O mare parte din creațiile sale se regăsesc în colecții particulare din țară și străinătate – Elveția, Suedia, Germania, Italia, Statele Unite ale Americii, Belgia, Olanda, Franța și China. Iubitorii de artă sunt invitați la Galeriile de artă “Lascăr Vorel” să admire noile lucrări ale artistului Petru Diaconu.
