Sari la conținutSari la navigareCaută
Vizitează Neamț
ROEN
Hartă
Evenimente

Expoziṭia pictorului Constantin Filimon la Biblioteca „G.T. Kirileanu” din Piatra Neamṭ

1 min

La Biblioteca Județeană G.T.Kirileanu va avea loc joi, 8 mai 2014, de la ora 16.00 vernisajul expoziției de pictură semnată de Constantin Filimon. În cadrul acestei expoziṭiei vor fi expuse lucrări din colecția dr. Victor Kirileanu.

Constantin Filimon s-a născut la 25 mai 1936 la Piatra Neamṭ ṣi a absolvit în anul 1967 Institutul de Arte Plastice “N. Grigorescu” București, secția pedagogie, printre profesori avându-i pe Ilie Pavel, Traian Brădean, Al. Ciucurencu. Apoi, a urmat cursurile de pictură bisericească ale Patriarhiei Române. În anul 1978 s-a întors în Piatra Neamṭ, iar din anul 2002 este membru al Uniunii Artiṣtilor Plastici din România – Filiala Neamṭ și unul dintre cei mai viguroși artiști plastici din Piatra Neamț. Cunoscut ca un artist rebel atât în artă cât și în viață, acesta a realizat de-a lungul carierei sale numeroase tablouri în ulei și acuarelă, dar are în palmares ṣi un număr impresionant de biserici pictate sau restaurate.

Complexul Muzeal Judeṭean Neamṭ ṣi Uniunea Artiṣtilor Plastici din România – Filiala Neamṭ invită iubitorii de artă la Biblioteca Județeană G.T.Kirileanu din Piatra Neamṭ pentru a admira unele din cele mai frumoase lucrări ale pictorului Constantin Filimon.

Mai multe din aceeași temă