Ziua Marinei sărbătorită în Portul Bicaz

În data de 15 august 2013 va avea loc în Portul Bicaz de pe Lacul Izvorul Muntelui manifestările dedicate „Zilei Marinei”. Evenimentul va începe la ora 10.00 cu un Te Deum în memoria marinarilor căzuți la datorie de-a lungul timpurilor, lansarea la apă a coroanelor de flori și ceremonia religioasă. După acest moment de început evenimentul va continua cu o serie de concursuri la care pot participa toți turiștii și localnicii amatori de distracții maritime. Astfel, vor avea loc mai multe concursuri marinărești, cum ar fi cele de înot, de skijeturi sau de hidrobiciclete și nu în ultimul rând concursul de prins rațe pe lac care în fiecare an completează distracția la acest eveniment.
În Ținutul Neamțului de-a lungul timpului locuitorii de pe Valea Bistriței și-au câstigat existența din plutărit, ei cărau cu plutele buștenii pe râul Bistrița până la Galați. Pentru a omagia această veche ocupație a nemțenilor o plută alegorică va defila de-a lungul portului Bicaz spre deliciul turiștilor veniți la acest eveniment. Cu ocazia acestei sărbători vor avea loc după amiază mai multe spectacole organizate pe platoul din Portul Bicaz și susținute de artiști locali cu muzică populară și ușoară, iar seara se va încheia cu o discotecă în aer liber pentru tineretul prezent la eveniment.
De Ziua Marinei dacă vă aflați în Ținutul Neamțului organizatorii vă învită în Portul Bicaz de pe Lacul Izvorul Muntelui pentru a lua parte alături de ei la acest eveniment unde veti avea parte de multă distracție și voie bună.


