Vizitează Neamț

Arta lemnului în Ținutul Neamțului

Încă de la începutul secolului al XX lea arta lemnului reprezenta un domeniu foarte dezvoltat în Neamț motiv care a dus la apariția unor zone specializate în lucrări pe lemn. Pădurile de foioase și conifere care îmbrăcau munții și dealurile Neamțului au fost principalul furnizor de lemn pentru dezvoltarea pe scară largă a multor activități de obținere și prelucrare a lemnului. Astfel s-au dezvoltat în Ținutul Neamțului mai multe zone în care arta prelucrării lemnului era ocupația principală.

Zona Grumăzești cunoscută pentru sculptura în lemn tare de stejar din care se confecționau porți, uși, ferestre, piese de mobilier, iconostase, strane bisericești și troițe împodobite cu simboluri ale credinței creștine. O altă zonă reprezentativă pentru arta lemnului este comuna Vânători din Neamț. Aici existau meșteri lemnari care produceau atât piese puzuale pentru gospodărie cât și lucrări bisericești.

Arta lemnului in Neamt, judetul Neamt

Renumiți în prelucrarea lemnului erau și meșterii din zona Țolici-Petricani care au dezvoltat un meșteșug de masă numit “industria lingurii”. Aceștia pe lângă lucratul lingurilor se ocupă în prezent și cu realizarea de vaze, butoiașe și alte forme cioplite și crestate. Deosebiți sunt și meșterii populari din zona Târpești care s-au remarcat prin realizarea de obiecte de lemn cu crestături mai adânci sau sculpturi naive de personaje din basmele populare.

Printre cunoscuții creatori populari se numără și cei din zonele Ceahlău, Grințieș, Hangu, Borca și Poiana Teiului care au lucrat de-a lungul timpului piese de mobilier cu decorul tradițional, executat prin crestături de rozete, dinți de lup și frunze de brad. Printre piesele lucrate de aceștia se numără lăzile de zestre, colțare și blidare, mese și scaune.

Lemnul a fost folosit cu dibăciei de meșterii populari din Ținutul Neamțului realizându-se din acesta majoritatea lucrurilor necesare în gospodăria tradițională.

Mai multe din aceeași temă