Cheile Bicazului – loc de relaxare și drumeții montane


Dintre numeroasele obiective turistice care se găsesc în Ținutul Neamțului, pentru cei care iubesc muntele le recomandăm o vacanță în Cheile Bicazului, un loc de relaxare și drumeții montane. Zona reprezintă un punct de atracție pentru turistii care an de an vin să străbată șoseaua care se strecoară printre munții imenși și să admire frumusețile pe care natura le-a creat aici. Dar, în Cheile Bicazului există locuri care abia așteaptă să fie descoperite, peisaje sălbatice și deosebite ce stau ascunse după pereții stâncoși care parcă se întâlnesc în cer.
Cheile Bicazului sunt renumite în România, datorită mărimii lor impresionante. Ele fac parte din Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș situat în zona central-nord-estică a României, pe raza județelor Neamț și Harghita, în grupa centrală a Carpaților Orientali. Rezervațiile naturale incluse în parc sunt: Cheile Bicazului (jud. Neamț, 1.600 ha și jud. Harghita, 2.128 ha) și Lacul Roșu, Cheile Șugăului % (10 ha), Avenul Licaș (5 ha), masivul Hășmașul Mare-Piatra Singuratică și Hășmașul Negru (800 ha).
Cheile Bicazului – destinatie turistica de vara











Pentru dezvoltarea ecoturismului și de asemenea pentru creșterea atractivității zonei s-au creat 18 trasee turistice specializate pe observații asupra florei și faunei, care sunt marcate și pot fi parcurse în siguranță de turiști. Zona Cheile Bicazului cuprinde păduri de molid, păduri de rășinoase cu fag, care îmbracă versanții masivului, pajiști montane întinse, vârfuri cu vegetație subalpină, stâncării cu vegetație specifică, multe rarități floristice și endemite.
Produse turistice oferite în această zonă pentru vizitatori sunt diverse și cuprind: parcurgerea traseelor turistice, turism ecvestru, fototurism cu cazare la pensiunile din zonă, excursii cu ghid, excursii ușoare cu ghid cu scopul vizitării comunităților locale, excursii specializate pe observații asupra florei și faunei, iar pe timp de iarnă se poate practica ski fond, ski de tură, plimbări cu rachete de zăpadă.


