Sari la conținutSari la navigareCaută
Vizitează Neamț

Căutări populare

Mergi direct la

Evenimente

Expoziția Mineralia 2012 la Piatra Neamț

1 min

În perioada 23-25 noiembrie va avea loc Expoziția Mineralia 2012 la Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu nr.10. Timp de trei zile în holul mare de la intrarea în muzeu vor fi expuse exemplare de cristale și pietre prețioase. O expoziție de suflet care se află la ce-a de a II-a ediție gazduită în acest oraș, unde publicul nemțean va avea ocazia să admire o colecție impresionantă de bijuterii și pietre ornamentale.

În cadrul expoziției, vizitatorii au posibilitatea să vadă minerale în eșantioane de colecție, cristale în geode, cristale perfecte, diverse bjuterii confecționate exclusiv din pietre de podoabă, pietre prețioase, coral, sidef sau perle, bijuterii unicat din pietre naturale de calitate gemă. Alături de acestea se mai pot admira și agate, ametiste, acvamarine, aventurine, calcite, calcedonii, chihlimbare, corale, cristale de stâncă, fluorine, jaduri, jaspuri, lapis lazuli, malachite, ochi de tigru, opale, perle de cultură, rodocrozite, rubine, safire, smaralde, topaze, turcoaze și turmaline.

Evenimentul expozițional se dorește a fi unul strălucitor, iar vedetele lumii minerale vă așteaptă să le descoperiți. La această expoziție veți avea și posibilitatea să achiționați bijuterii, cristale și pietre prețioase.

Mai multe din aceeași temă