Sari la conținutSari la navigareCaută
Vizitează Neamț

Căutări populare

Mergi direct la

Evenimente

Festivalul de Datini și Obiceiuri “Roman Metropolitan” – ediția a doua

1 min

Joi, 29 decembrie 2011, în Piața Roman Mușat din municipiul Roman va avea loc Festivalul de datini și obiceiuri “Roman Metropolitan” – ediția a doua. Asociația Roman Metropolitan a invitat la acest festival trupele tradiționale de datini și obiceiuri populare din satele din jurul municipiului Roman care vor prezenta un program artistic și popular, pe scena special amenajată.

Acest festival poartă numele asociației organizatoare și promovează talentele și obiceiurile din Roman și zonele arondate. Aflat la a doua ediție evenimentul este un regal al tradițiilor și datinilor populare din zona Roman, o zonă cu puternice rădăcini în acest sens. Romașcanii și turiștii vor avea ocazia să admire tradițiile păstrate cu sfințenie în zona Romanului și în împrejurimi: Călușarii, Ursarii, Steaua, Capra și Plugușorul. Ei vor asista la adevărate recitaluri ale trupelor de urși, capre, cai, urători și alte interpretări.

La festivalul de datini si obiceiuri de la Roman au sosit urători din peste 20 de sate aflate în apropierea Romanului, printre care Ion Creangă, Tămășești, Moldoveni, Făurei, Bâra, Pâncești și Ruginoasa. Înainte de a evolua în fata sutelor de spectatori adunați în centru, formațiile sosite din comunele învecinate au prezentat parada urătorilor prin tot orașul. După ce au colindat orașul Roman, alaiul de urători s-a oprit în fața Primăriei, unde au făcut câteva demonstrații. O parte din urători au urcat pe scenă, iar cealaltă parte a plecat pe la ușile romașcanilor pentru a le ura un an nou mai bun.

Organizatorii ediției a doua a Festivalului de Datini și Obiceiuri “Roman Metropolitan” vă invită să fiți alături de ei unde veți avea ocazia să vizualizați parada și dansurile tradiționale specifice întâmpinarii noului an.

Mai multe din aceeași temă