Sari la conținutSari la navigareCaută
Vizitează Neamț

Căutări populare

Mergi direct la

Gusturi bune de la Neamț
Meșteșuguri și tradiții

Gusturi bune de la Neamț

2 min

Gusturi bune de la Neamț

Pentru că vrem să afle și alții de bunătățile de la noi din Neamț astăzi vă prezentăm două rețete tradiționale din ținutul nostru. Peștele la hârzob este de departe printre cele mai cunoscute și mai apreciate delicii culinare ale zonei, fiind apreciat atât de turiști cât și de localnici deopotrivă.

Modul de preparare al acestuia îi conferă un gust și o aromă aparte, poate unică. Pentru a-l prepara se poate folosi cam orice specie de pește însă cel mai bun este păstrăvul.

În primă fază, peștele se pune cu o seară înainte la marinat într-un baiț preparat din vin, piper nemăcinat, usturoi tăiat, rozmarin și alte condimente. A doua zi se afumă cu lemn preferabil de esență tare (fag, prun), la foc mic, timp de aproximativ 10 ore. Din pește va ieși apa și la suprafața acestuia se va forma o pojghiță de culoare închisă. Separat, se construiește hârzobul – se fac două suporturi circulare sau ovale din crengi sau vărguțe de lemn uscat care se împletesc cu ramuri de brad în strat compact, apoi se leagă cu sfoară. Apoi, proaspăt scos de la afumat, încă cald, peștele se așează între cele două suporturi de împletitură de brad și se leagă strâns, rezultând un sandviș unde peștele se găsește între cele două straturi de crengi dese de brad. Peștele se va păstra în hârzob la rece pentru câteva zile apoi se poate servi rece. Dacă sosiți pe la noi prin zonă veți constata că nu numai hârzobul de pește este special ci și delicioasele alivenci, preparate care pur și simplu te dezmiardă cu gustul savuros pe care îl au. Alivencile se prepară dintr-o compoziție de făină de porumb prăjit, lapte acru, slănină tăiată mărunt, ceapă tăiată mărunt (crudă sau puțin prăjită) și brânză de putină (puțin iute). Compoziția astfel rezultată se așează apoi într-o tavă, în strat de 2-3 cm și se coace la cuptor. După ce se scoate din cuptor se presoară zahăr pe deasupra, se porționează și se servește caldă.

Nu ne mai rămâne decât să vă urăm poftă bună!

aproximativ10ore

A doua zi se afumă cu lemn preferabil de esență tare (fag, prun), la foc mic, timp de aproximativ 10 ore.

Preparate traditionale in Judetul Neamt

Mai multe din aceeași temă