Sari la conținutSari la navigareCaută
Vizitează Neamț
ROEN
Hartă
Masivul Ceahlău – „un uriaș cu fruntea-n soare”
Evenimente

Masivul Ceahlău – „un uriaș cu fruntea-n soare”

2 min

i

Masivul Ceahlău – „un uriaș cu fruntea-n soare”

O descriere a muntelui „vrăjit”

„Uriașul cu fruntea-n soare”, după cum apare descris în poezia celebră, „Vara” a lui George Coșbuc, Ceahlăul este un munte cu totul special despre care s-a scris mult în literatura română și în cea universală. Această „piatră nestemată” a Moldovei, cum l-a numit Dimitrie Cantemir în celebra sa scriere în limba latină „Descriptio Moldaviae” -1716, Ceahlăul tronează în mijlocul Carpaților Orientali, în vestul județului Neamț, la întretăierea celor mai de seamă drumuri transcarpatice. Muntele Ceahlău are istorie, spiritualitate, legende și mister. Este locul în care, de-a lungul timpului, s-au nevoit numeroși sihastri, Ceahlăul fiind singurul munte sfânt din România cu hramul pe data de 6 august, atunci când lumea creștină sărbătorește Schimbarea la Față a Mântuitorului.

Galerie foto:

Accesibil în orice perioadă a anului, Ceahlăul este mereu altul în funcție de anotimp, o simfonie a culorilor și a peisajelor grandioase care bucură sufletul și încântă privirea, rămânând veșnic același mare și impresionant muzeu în aer liber, cu exponate unice.

Galerie foto:

Chiar dacă pare incredibil, pe muntele Ceahlău aproape fiecare stâncă, pârâu sau loc de taină își are povestea sa. Astfel, Dochia, Panaghia,Toaca, Dorobanțul, Călugării, Piatra Lăcrimată, Turnurile lui Butu și Ana sau Detunatele sunt blocuri de piatră cu forme spectaculoase învăluite în frumoase balade și legende culese de scriitori ca Russo, Asachi sau Hogaș sau transmise de iubitori ai muntelui și oameni ai locurilor.

Galerie foto:

Dominând munții din jur și datorită poziției sale relativ singuratice, ce-i permite o vizibilitate distinctă, aidoma unei vechi piramide, Ceahlăul se zărește din multe părți ale Moldovei și Transilvaniei și poate fi explorat pe unul din cele 7 trasee turistice amenajate și omologate.

Adevărată fortăreață naturală, Masivul Ceahlău oferă vizitatorilor peisaje de vis cu păduri adânci, jnepenișuri și pajiști alpine, pante domoale și abrupturi stâncoase, hornuri, jgheaburi și brâne, pâraie domoale și repezi, cascade, vârfuri și stânci izolate, monumente ale naturii și rezervații naturale, vestigii istorice și monumente de arhitectură. Printre toate aceste spectaculoase frumuseți, marele lac de acumulare Izvorul Muntelui și Stațiunea Durău de la poalele masivului încununează tabloul pitoresc și întregesc faima turistică a Ceahlăului.

Galerie foto:

Olimpul Moldovei, așa cum mai este cunoscut Muntele Ceahlău sau Muntele Sfânt al dacilor, numit și Kogaion ori altarul lui Zamolxe, este singurul munte sfânt din țară și al doilea al creștinismului ortodox după Muntele Athos. De asemenea, Masivul Ceahlău este și singurul loc din lume unde se petrec două fenomene inedite: Umbra piramidei sau Piramida holografică și Calea cerului sau Calea sacră, fenomene misterioase care apar în preajma sărbătorii Muntelui Ceahlău.

Galerie foto:

Mai multe din aceeași temă