Sari la conținutSari la navigareCaută
Vizitează Neamț
ROEN
Hartă
Natură

Pârtia de schi de pe dealul Cozla din Piatra Neamț

2 min

IMG_4601_resize

Pârtia de schi (lungime de 965 de metri, diferență de nivel, cca 260 de metri, lățime minimă 20 de metri), alături de pârtia de tubing și snowboard (care au aproximativ aceleași date tehnice) constituie o parte din Complexul de Agrement de pe dealul Cozla, principalul punct de atracție pe timpul iernii pentru nemțeni și pentru turiștii care ne vizitează orașul.

Accesul la pârtii cu mașina nu este dificil. Odată ajunși pe strada Ștefan cel Mare, ocolim Parcul zoologic, pe strada Ion Creangă, spre Colibele Haiducilor. Drumul urcă până la Terasa Gospodinelor, apoi se îndreaptă în serpentine până sus pe munte, la pârtii. Durata traseului, din centrul orașului, este de 10-15 minute. Cu telegondola, de la stația de pornire Gară, se planează până pe dealul Cozla. Durata traseului este de aproximativ 6 -7 minute. Per pedes, putem merge, fie alegând drumul auto cu pornire de pe strada Ștefan cel Mare, fie din Dărmănești prin zona Obor – Kaufland – Biserica ortodoxă, urcând pe scările recent construite care duc la pârtii și telescaun.

Începătorii beneficiază de asistența instructorilor de schi și snowboard. Pe lângă săniuș, dacă n-avem sanie și ne place viteza, pe pârtie se practică tubingul cu inele sau colaci gonflabili (5 lei 2 urcări), sport devenit foarte popular printre tinerii dornici de senzații tari. Pârtia este deservită de un telescaun cu stația de plecare Dărmănești, tunuri de zăpadă și instalație de nocturnă.

Programul instalației de telescaun este de marți până joi în intervalul 11°°– 17°°, iar pentru vineri – duminică în intervalul 11°°– 20 °°.

Programul telegondolei esteː luni în intervalul 12°°- 22°°, marți – joi în intervalul 10°°- 22°°, vineri – duminică în intervalul 09³°- 23°°.

Centrele de închiriere se află la baza partiei, de unde se pot cumpăra și cartele.

Tarifele practicate:

  • pentru telescaun: adulți – 7 lei, copii – 5 lei,
  • pentru Skipass pe întreaga zi -80 lei, Skipass 1/2 zi, dimineața -50 lei, Skipass 1/2 zi, după amiaza + nocturnă -50 lei,
  • abonament de Luni – Vineri – 140 lei,
  • abonament la Școala de Ski, Luni – Vineri – 100 lei,
  • Copiii până la 12 ani , însoțiți de cel puțin un părinte plătitor de skipass, vor avea reducere 50% la același tip de skipass cumpărat de părinte,
  • Skipass-urile includ călătorii nelimitate cu telegondola și cu telescaunul,
  • Prețurile pentru închirierea echipamentului complet (schiuri, clăpari, bețe, placă și boots) adulți: de la 29 de lei.

Vă așteptăm la distracțiile iernii 2015.

Mai multe din aceeași temă