Picturile lui Tonitza de la Mănăstirea Durău

Nicolae Tonitza, despre care Tudor Arghezi scria ”Tonitza e un cuvânt activ complex concentrat; mare în toate componentele…. Pensula lui suavă spune, gândește și cântă…” s-a născut la Bârlad la 13 aprilie 1886. A studiat pictura la Academia de Arte Frumoase din Iași, a urmat la Berlin, Academia Regală bavareză de Arte Frumoase, apoi la Paris.

Puțini știu că Tonitza, cel mai bine vândut pictor român în ultimii 10 ani (aproape un milion de euro), a fost și pictor de biserici. În județul nostru avem dovada talentului și măiestriei lui pe care o găsim la Mănăstirea Durău.

Mănăstirea a luat ființă în anul 1779, ca mănăstire de maici. Biserica actuală a fost ridicată în anul 1835 și sfințită cu hramul Buna Vestire, pe când avea obște de călugări. A fost pictată în anul 1935, în ceară, de către unii absolvenți ai Academiei de Arte Frumoase de la Iași, împreună cu câțiva studenți care au răspuns chemării maestrului, printre ei aflându-se și Corneliu Baba (1906-1997).

Pictura pe care o admirăm astăzi umanizează personajele, conferindu-le unele trăsături specifice țăranului român. Prin felul cum este ilustrată Nașterea Mântuitorului, observăm un detaliu elocventː ochii copilului Iisus, pe care-i vedem în toate picturile lui Tonitza, ochi mari, rotunzi și expresivi care privesc inocent, cu nesfârșită tristețe; apoi, la poalele muntelui Ceahlău, Athosul românilor, sub cerul plin de stele, sunt păstori îmbrăcați cu bundă și purtând în picioare opinci, asemenea ciobanilor, cu trăsături blânde, pictați într-o atmosfera mioritică de poveste, împreună cu oile lor, în care îi vedem cum se închină Fecioarei care-l ține în brațe pe Iisus. Deși au trecut anii peste aceste picturi, se remarcă prospețimea culorilor, care se păstrează ca prin minune. De aceea, cei care vin aici și le admiră frumusețea sunt convinși că pictura și icoanele din pronaosul, naosul și altarul bisericii au putere dumnezeiască!