Vizitează Neamț

Sărbătoarea de Rusalii în tradiția nemțeană

Anul acesta, am avut parte la Rusalii, de o nouă mini-vacanță pe parcursul a trei zile în intervalul 30 mai-1 iunie.

Rusaliile, sărbătoarea închinată cultului morților, este preluată de la romani de către daci. După ce s-au convertit la creștinism, strămoșii noștri au sărbătorit – Pogorârea Duhului Sfânt – care cade la zece zile după Înălțare și la 50 de zile după Paște. În decursul veacurilor, cele două sărbători s-au contopit într-una singură. Sărbătoarea se prăznuiește duminica. Sâmbătă dimineața, zi numită Moșii cei Mari, se fac slujbe de pomenire a morților.

În această zi, de Rusalii (Pogorârea Sfântului Duh), frunzele și ramurile de tei (simbolizând limbile de foc pogorâte peste Apostoli) care sunt aduse de credincioși la biserică, spre a fi sfințite, se iau acasă și se așează la icoane și la uși, întrucât se crede că feresc gospodăriile de fulgere, de grindină și de duhurile rele, iar cu aghiazma cu care au fost sfințite se stropește ogorul pentru a fi roditor!

Mai multe din aceeași temă