Schitul Vovidenia

Schitul Vovidenia este un schit ortodox din judetul Neamț, localizat în comuna Vânători Neamț, se găsește la 17 kilometri vest de Târgu Neamț pe drumul care duce la Mănăstirea Neamț, mai exact, la doi kilometri sud-est de vestita mănăstire, într-o poiană splendidă înconjurată de păduri de amestec.
Este un locaș minunat de rugăciune închinat Intrării în Biserică a Maicii Domnului, care are peste 300 de ani vechime, făcând parte din monumentele istorice aflate în patrimonial național. De frumusețile acestor locuri a fost atras și Mihail Sadoveanu. Casa în care a locuit vremelnic este organizată drept Casa memorială Mihail Sadoveanu pe care o gestionează schitul.
Astăzi, la Schitul Vovidenia se păstrează câteva icoane vechi, vase și obiecte de cult lucrate din argint, un număr însemnat de tipărituri ieșite de sub presele tiparniței de la Neamț care împreună vorbesc despre existența unei active vieți bisericești trăită în această comunitate monahală.
Așadar, nu uitați, când vă aflați în trecere spre Mănăstirea Neamț, să vizitați schitul Vovidenia!


