Sari la conținutSari la navigareCaută
Vizitează Neamț
ROEN
Hartă
STEAUA FĂRĂ NUME, îndelung aplaudată de publicul spectator la Piatra Neamț
Evenimente

STEAUA FĂRĂ NUME, îndelung aplaudată de publicul spectator la Piatra Neamț

2 min

i

„Steaua fără nume“, prima premieră din anul 2019 la Teatrul Tineretului, care a avut loc în weekend, a fost îndelung aplaudată de publicul aflat chiar pe scenă, lângă actori. Spectacolul este unul nonverbal, după piesa lui Mihail Sebastian, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu. Într-un mod cu totul ingenios, regizorul a optat pentru explorarea și dezvoltarea unor fragmente din textul inițial al piesei, care impresionează prin detaliile construcției scenice și expresivitatea deosebită a jocului actoricesc, punctând, în mod ireproșabil, atmosfera specifică micii comunități umane, perturbate brusc de apariția unei revelații

Piesa de teatru „Steaua fără nume“ revine în repertoriul Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, după o primă montare pe scena de la Piatra Neamț în anul 1964, din distribuția căreia făceau parte tinerii Virgil Ogășanu și Dionisie Vitcu.

De-a lungul întregului spectacol, profilele psihologice ale membrilor comunității sunt creionate într-o manieră de mare finețe, fiecare cu temerile, automatismele de gândire dar, mai ales, cu dorințele sale ascunse, pentru că fiecare personaj în parte tânjește visceral după schimbare, deși este captiv într-o rigiditate care frizează absurdul. Tocmai aceste contraste sunt cele care dau profunzime piesei, emoția transmisă publicului atingând, prin tehnica regizorală aleasă, cote nebănuite.

În comparație cu prima montare pe scenă în anul 1964, piesa lui Mihail Sebastian devine de astă dată, în anul 2019, sugestie pentru o viziune teatrală exprimată prin limbajul nonverbal, asumată de regizorul Alexandru Mâzgăreanu.

Piesa excelează întrucât îmbină, într-o curgere atât de firească, perspectiva apropierii în analiza caracterologică a personajelor (focalizare de detaliu) cu perspectiva distanței în termeni de stabilire a idealurilor sufletești (sugestie redată impecabil la nivel scenografic), amintind de celebra replică a lui Peter Brook: „O piesă de teatru trebuie să redea deopotrivă apropierea de realitate și distanța specifică mitului, pentru că dacă nu există perspectiva distanței, spectatorii nu vor fi uimiți și dacă nu există perspectiva apropierii de personaj, spectatorii nu vor fi mișcați“.
Spectacol de mare curaj și cu o impresionantă desfășurare a capacităților actoricești, care țintuiește spectatorul pe scaun prin farmecul insinuant al decorurilor, proiecțiilor video și al ilustrației muzicale originale, „Steaua fără nume“ vă provoacă la participare afectivă și la reflecție; mai ales la reflecție. Vă invităm la teatru dacă vreți să fiți surprinși!

Distribuție:
Profesorul: ANDREI MERCHEA ZAPOTOȚKI
Necunoscuta: CRISTINA MIHĂILESCU
Domnișoara: ECATERINA HÂȚU
Domnul: MIRCEA POSTELNICU
O pensionară: GINA GULAI
O altă pensionară: CĂTĂLINA IEȘANU
Cea de-a treia pensionară: LOREDANA GRIGORIU
Șeful gării: DAN GRIGORAȘ
Ajutorul șefului de gară: EMANUEL BECHERU
O elevă visătoare: CĂTĂLINA BĂLĂLĂU
O elevă silitoare: CORINA GRIGORAȘ
Poștașul/ Un domn periculos: VALENTIN FLOREA
Regie: Alexandru Mâzgăreanu
Decoruri: Raluca Alexandrescu
Costume: Alexandra Mâzgăreanu
Video: Mihai Păcurar
Consultanță coregrafică: Attila Bordas
Ilustrație muzicală: Alexandru Mâzgăreanu
Asistență regie: Petruța Pavăl

Recomandat persoanelor peste 16 ani

Următoarele reprezentații vor avea loc pe data de 3 și 15 februarie 2019

Sala Mare TT, cu publicul pe scenă
Preț bilet: 24 lei
Reducere elevi 75%
Reducere studenți și pensionari 50%
Program Agenție Teatrală
Marți-Vineri: 11:00-12:00 și 16:00-19:00
Sâmbătă- Duminică: 16:00-19:00
Luni – închis
Telefon: 0233.211.036, 0752.149.735
E-mail: rezervarebiletett@gmail.com
Puteți rezerva la numerele de telefon și la adresa de e-mail menționate mai sus. Pentru a fi valabile, biletele aferente rezervărilor trebuie achitate cu 24 de ore înaintea spectacolului.

Mai multe din aceeași temă