
Ținutul Zimbrului din Neamț, descoperit de pasionații de fotografie
i
Singura regiune din Europa unde zimbrul poate fi întâlnit în același timp în libertate, semi-libertate și în captivitate.
Galerie foto:
Situată în nordul județului Neamț, la granița cu județul Suceava, cu precădere în raza comunelor Agapia, Bălțătești, Crăcăoani, Vânători Neamț și a orașului Târgu Neamț, microregiunea Ținutul Zimbrului se întinde pe versantul estic al Munților Stânișoarei, în partea estică a Carpaților Orientali și peste Subcarpații Neamțului, acoperind o parte a bazinelor râurilor Ozana (Neamțu) și Cracău. Frumusețea și pitorescul locurilor au fost surprinse și de participanții la cea de-a doua ediție a proiectului „Descoperă Ținutul Neamțului” organizat de Consiliul Județean Neamț în luna decembrie a anului trecut.
Galerie foto:
Tot în aceste locuri pline de farmec și istorie, în anii 1970, s-au filmat peliculele „Frații Jderi“ și „Ștefan cel Mare – Vaslui 1475“. Destinație aflată ÎN TOP 100 MONDIAL, Ținutul Zimbrului este o locație cu atât mai interesantă și mai importantă cu cât ea se bucură în ultimii ani de o recunoaștere internațională de anvergură. Astfel, anul 2019 reprezintă al treilea an consecutiv, în care Ținutul Zimbrului este singurul obiectiv din România prezent în Top 100 Sustainable Destinations, o selecție a celor mai importante destinații turistice „verzi“ din întreaga lume, realizată de experți din domeniu. „E o recunoaștere foarte valoroasă, care ne-a permis accesul în culisele dezvoltării turistice sustenabile la nivel mondial. O distincție care se acordă comunităților ce reușesc să lucreze împreună pentru a-și pune în valoare cultura, tradițiile și oamenii, într-o manieră responsabilă și durabilă”, susține Geanina Fedeleș, președintele Asociației Ținutul Zimbrului. Distincția a fost acordată la un eveniment organizat, în octombrie 2019, în Croația, la Mali Losinj, zonă inclusă în același Top 100. Din rândul celor intrați în competiție vor fi selectați liderii globali ce vor fi premiați la Târgul de Turism de la Berlin în acest an, 2020. Parcul Natural Vânători Neamț înseamnă mult mai mult decât locul unde trăiesc zimbrii României, este o suprafață de circa 31.000 de hectare, din care peste 26 de mii numai pădure, adăpostind o diversitate de valori culturale, istorice și naturale.
Galerie foto:
Tot aici, pot fi văzute specii rare, ursul brun, râsul, vidra, pisica sălbatică, cerbul carpatin sau căpriorul și se găsesc renumite comunități monahale, mănăstirile Agapia, Văratec, Neamț, Secu, Sihăstria sau Sihla, stațiunile Bălțătești și Oglinzi, alături de patru arii protejate: Pădurea de Argint, Codrii de Aramă, Rezervația de stejari Dumbrava și Rezervația de zimbri Dragoș Vodă.
Direcția de administrare a Parcului Natural Vânători-Neamț:
Adresă: Str. Zimbrului nr.2, Comuna Vânători-Neamț, județul Neamț
Tel: +40.233.251.060
E-mail: catanoius@yahoo.com, nicudolhescu@yahoo.com
Pagină wb: https://vanatoripark.ro











































