Vizitează Neamț

Tradiții și Legende la început de primăvară

În Ținutul Neamțului începutul de primăvară este plin de tradiții și legende care se păstrează și în ziua de astăzi. Perioada 1-9 martie este marcată de o tradiție foarte veche conform căreia fiecare om trebuie să-și aleagă câte o zi despre care să spună că “asta-i Baba mea”. După cum va fi vremea în acea zi se crede că așa va fi și norocul omului în acel an. Deși această tradiție este răspândită în toata zona balcanică doar la noi în țară este legată de stâncile existente în Munții Bucegi și Ceahlău, numite “Babele”, respectiv “Baba Dochia”.

Primele nouă zile calendaristice ale primăverii numite și “zilele babelor”, aduc cu ele o vreme capricioasă, schimbătoare, așa cum este descrisă și Baba Dochia în legende. Cea mai cunoscută legendă a Babei Dochia ne-o descrie pe aceasta ca o femeie puternică, aprigă și rea, care nu se teme de nimic. Pentru a-și duce oile la munte cât mai repede Baba Dochia o trimite pe nora ei, pe o vreme rea să-i aducă frăguțe. Pentru că nu găsea fragi și nu se putea întoarce acasă nora e sfătuită pe drum de un moșneag să meargă într-un loc unde s-au copt deja fragii. Astfel, nora reușește să-i aducă fragi copți iar Baba Dochia crede că a venit primăvara și pornește cu turma la munte. Prevăzătoare, aceasta se îmbracă cu nouă cojoace, pe care le-a dat jos pentru că vremea se încălzea, în timp ce urca pe munte. Ajunsă în cea de a noua zi pe vârful muntelui, Baba Dochia împreună cu oile sale au fost întâmpinate de un ger năprasnic care le-a transformat în stane de piatră. Ca și semnificații cele nouă zile ale urcușului, egale cu numărul cojoacelor, reprezintă durata ciclului de schimbare a vremii, iar moartea Dochiei, în ziua de 9 martie, este considerată hotar între anotimpul friguros și cel călduros.

Unele superstiții care încă se mai păstrează legate de babe se referă la ziua de 1 martie, ziua babei Dochia sau a “capului de primăvară”. Conform tradiției, dacă în prima zi de martie este vreme frumoasă, atunci toată primavara și vara care vor urma vor fi frumoase și rodnice. În trecut se obișnuia ca în această zi să nu se muncească și nici vitele să nu fie scoase la păscut pentru ca Baba cea rea și capricioasă să nu aducă necazuri asupra caselor, dar mai ales asupra femeilor.

Mai multe din aceeași temă