Pădurile Sihlei

De-a lungul timpului nenumăraṭii sihaṣtri aflaṭi răspândiṭi prin întinsele păduri dintre Mănăstirile Neamṭ, Secu, Sihăstria, Agapia, ce duceau până la Hangu, Durău, Ceahlău au considerat pădurile Sihlei ca fiind cea mai „tare pustie”. Prin aceste păduri se încumetau să se nevoiască doar pustnicii ajunṣi pe treptele cele mai înalte de pregătire isihastă, unii dintre ei rămânând zeci de ani în taină desăvârṣită.

Prima menṭionare scrisă despre prezenṭa pustnicilor în pădurile Sihlei apare într-un zapis sârbesc din anul 1326, de unde aflăm că la Sihla exista o sihăstrie aparṭinând de „Biserica Albă” de la Mănăstirea Neamṭ. Sfântul Voievod Ștefan cel Mare după lupta de la Orbic din 1457 împotriva lui Petru Aron a trecut muntele spre Mănăstirea Neamṭ pe la Sihla unde a găsit un pustnic bătrân ce trăia sub o stâncă. Acesta povesteṣte că înaintea sa au mai fost doi monahi de 91 ṣi 100 de ani pe care îi îngropase el ṣi că înaintea acestora au mai fost încă alṭi pustnici bătrâni, existenṭa sihaṣtrilor la Sihla ducându-se astfel către începutul sec. al-XIII-lea.