Filme: tematice · 12 mai 2011
5 Atracții turistice în zona Agapia Văratec
Zona Agapia-Văratec este o zonă deosebit de frumoasă prin peisajul pe care ni-l oferă dar și prin cele două ansambluri monahale care reprezintă veritabile centre de cultură ale poporului român.
1.Ansamblul monahal de la Agapiaeste așezat pe valea pârâului Agapia – Topolița, la poalele culmii Măgura și este singura asezare monahala din țara ce poartă numele de “dragoste creștină”. În cadrul Complexului Monahal de la Agapia s-a înființat primul muzeu mănăstiresc ce cuprinde nu numai obiecte de cult și artă religioasă, dar și obiecte de artă laică. Biserica din incinta mănăstirii a fost construită din piatră și cărămidă, după un plan treflat și a fost pictată de Nicolae Grigorescu. Acesta a reușit să îmbine cu succes tradiția bizantină cu stilul neoclassic și cu arta românească. Turiștii care vin la Mănăstirea Agapia pot să deguste dulcețurile și plăcintele făcute de măicuțe la brutăria mănăstirii.
2.Picturile lui Grigorescude la Mănăstirea Agapiasunt atracția principală a acestui lăcaș de cult. Pictura a fost realizată în anul 1858 când pictorul avea vârsta de 18 ani. Acesta a reușit să realizeze aici o remarcabilă suită de compoziții murale și de icoane pline de mișcare, realism și lumină. Sfinții lui Grigorescu de la Agapia sunt unici și deosebiți. Atât de deosebiți încât au făcut subiectul multor scrieri aparținând unor scriitori celebri. Pentru a realiza acest lucru trebuie sa vii la Agapia și să privești frumusețea dumnezeiască a picturii, simplitatea liniei, perfecțiunea proporției și a formei.





