
Pădurile de foioase sunt deosebit de frumoase toamna când frunzele au o gamă variată de culori. Pentru cei dornici de o plimbare prin pădure le recomandăm traseul de pe dealul Cozla din Piatra Neamț care duce până la stânca Trei Căldări declarată monument al naturii. Unice în Carpații Orientali cele trei scobituri sferice din stâncă sunt rezultatul acțiunii vântului în urmă cu 20.000 de ani și se află la 679 de metri altitudine.
Traseul pornește de la stația de sosire a telegondolei de pe dealul Cozla și a fost marcat de curând. Până acolo se poate ajunge fie cu telegondola fie pe drumul care pleacă de lângă Grădina Zoologică și urcă pe dealul Cozla. Drumul prin pădure pe covorul frunzelor uscate, printre trunchiurile groase și înalte ale copacilor nu este dificil de parcurs. Sunt doar câteva pante de urcat, iar peisajele spre Valea Bistriței și Masivul Ceahlău pot fi admirate doar în două locuri unde a fost tăiată pădurea pentru rețeaua electrică. În aceste locuri se poate face și un popas deoarece panorama asupra peisajelor din jur este minunată.














