Sari la conținutSari la navigareCaută
Vizitează Neamț

Căutări populare

Mergi direct la

Tematice

Arhitectura românească tradițională: Bicăjelul de Jos

13 fotografii1 aprilie 2011

Înapoi la colecție

CătunulBicăjelul de Josface parte din comuna Bicaz Chei, județul Neamț și este un sat specific de munte care prezintă interes turistic datorită elementelor dearhitectură românească populară tradițională, datorită ocupațiilor, a meșteșugurilor și a obiceiuri locale. Aici, turiștii pot admira case vechi de peste 100 de ani, care ilustrează modul în care, odată, țăranul român își întemeia gospodăria în armonie cu natura.

Deși este o zonă izolată în care se ajunge mai greu, în cătunul Bicăjelul de Jos vei găsi o arhitectură tradițională foarte bine conservată remarcabilă din punct de vedere etnografic. Unul din cele mai importante motive pentru care acest sat tradițional merită să fie vizitat este faptul că se numără printre puținele locuri din România care încă iși mai păstrează parfumul de altădată.

Aceste case sunt mărturii vii ale trecutului care merită și trebuie să fie cunoscut, mai ales că tehnica de ridicare a casei, de la punerea temeliei până la acoperiș, se mai păstrează și astăzi în zonă.

Mai multe din colecție

Deschide colecția