
Muzeul etnografic Vasile Găman – comuna Vînători-Neamț
i
Muzeul etnografic
Vasile Găman
Meșterul Vasile Găman s-a născut în anul 1936, în satul Lunca, comuna Vînători-Neamț, unde domiciliază și în prezent. Dedicându-se în totalitate lucrului în lemn și colecționării de obiecte și unelte care amintesc de viața satului românesc, meșterul a reușit prin munca sa de o viață să expună lucrările sale și colecția într-o casă-muzeu.
Pasionat de istorie, meșterul a “brodat” în lemn pe porțile de la intrarea în casa muzeu nenumărate chipuri de voievozi români, cum ar fi: Burebista, Decebal, Traian, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Obiectele lucrate de către meșterul Vasile Găman sunt, pe lână piese bisericești ca strane, catapetesme, cruci, troițe, ce pot fi admirate în peste 40 de biserici din țară, și piese de mobilier casnice ca blidare, scaune, fotolii, porți, uși și ferestre. Calitatea produselor realizate de meșter este de mare valoare artistică, prin bogăția simbolurilor religioase și laice folosite și prin măiestria execuției.
Colecția din casa muzeu deschisă în anul 1988 cuprinde peste 3000 de exponate, obiecte și unelte vechi, cărți, manuscrise, icoane, costume populare, măști, medalii, monede, etc. Mulțimea și diversitatea exponatelor ilustrează pasiunea pentru tradițiile oamenilor de pe aceste meleagurile binecuvântate.










