Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Piatra Neamț – FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FOLCLOR „CEAHLĂUL” – Prezentare participanți I

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FOLCLOR „CEAHLĂUL”
EDIȚIA A XX-A
În perioada 4 – 9 august, întreg ținutul Neamț va fi cuprins de farmecul folclorului și al costumelor populare din lumea întreagă. Dansatori și muzicieni din Algeria, Israel, Muntenegru, grupuri folclorice din Cluj, Brăila, Bistrița Năsăud, la care se alătură, în calitate de gazde, membrii Ansamblului folcloric „Floricică de la munte”, vor parcurge, pe un traseu itinerant, județul pentru a bucura sufletele nemțenilor, dar și ale turiștilor aflați aici în vacanță, prin etalarea celor mai frumoase cântece, dansuri și costume ale zonei din care provin. Totul se va petrece în cadrul ediției a XX-a a Festivalului Internațional de Folclor „Ceahlăul”.
Localitățile care vor găzdui spectacole în cadrul festivalului sunt Târgu Neamț, Durău (comuna Ceahlău), Bicaz și Piatra-Neamț, în municipiul reședință de județ urmând să aibă loc spectacolele festive de deschidere și de închidere a ediției curente.
În cadrul evenimentului de final, sub secularul Turn ctitorit de voievodul Ștefan va evolua și apreciatul Ansamblu Etnofolcloric „Plăieșii” din Republica Moldova.
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, sprijinit de finanțarea Consiliului Județean Neamț, este organizatorul acestui eveniment devenit de mulți ani tradițional pentru zona noastră.
În altă ordine de idei, vă anunțăm că vineri, 4 august, în ziua debutului ediției a XX-a, la ora 17:00, la sala “Ion Creangă” a Consiliului județean Neamț, va avea loc prezentarea oficială a delegațiilor.
Prezentare a formațiilor participante I
***
Ansamblul Asociației Culturale ”EL ASSA EL DHAHABIA”

Asociația culturală ”El Assa El Dhahabia” a fost înființată în 2007, cu scopul promovării muzicii și dansului tradițional care aparțin patrimoniului cultural algerian. Dintre obiectivele asociației pot fi amintite: prezentarea originalității și strălucirii bunurilor culturale ale Algeriei, în toate dimensiunile sale; sprijinirea patrimoniului cultural imaterial, în formele de expresie ale dansului și muzicii; slujirea cauzei păcii și nonviolenței; încurajarea respectului și prieteniei între popoarele lumii și nu în ultimul rând susținerea speranței și păcii. Președinte al Associației este Bennadja Omar.
Iată cîteva dintre dansurile prezentate de ansamblul Asociației culturale ”El Assa El Dhahabia”.
”Aalaoui” este un dans tradițional, care provine din Algeria de vest. Dansul este executat de bărbați pentru a sărbători victoria dar și pentru a arăta atașamentul lor față de pământul strămoșesc și capacitatea lor de a rezista.
”Touarag” își are originea în adâncul desertului algerian, al Saharei. Dansul simbolizează lupta pentru supremație dintre două triburi pentru a controla sursele de apă și viață care sunt atât de prețioase în aceste zone deșertice și aride.
“Kabyle” este un dans care se bazează în primul rând pe prezentarea activităților sociale zilnice ale triburilor berbere; de asemenea, acest dans reflectă ceremoniile de nuntă, împăcarea dintre părți, în funcție de mediul fiecărui trib.
”N’Haria”, dansul Nehari provine din zona “Ouled Nehar”, Wilaya de Tlemcen a Algeriei de Vest. Acest dans prezintă activități din agricultură, suferința oamenilor cauzată de secetă, lunga așteptare a venirii ploii, precum și modul în care roadele recoltelor sunt împărțite.
***
Ansamblul „CUNUNA SOMEȘANĂ”, comuna Maieru (județul Bistrița-Năsăud)

Înființat în anul 1970, Ansamblul „Cununa Someșană” valorifică un repertoriu autentic al Văii Someșului Mare, îmbinat cu costumele populare autentice ale aceleiași zone. Are în repertoriu dansuri din întreaga Transilvanie, din Banat, Maramureș și Bucovina.
Ansamblul a câștigat numeroase distincții la festivaluri naționale și internaționale, inclusiv la festivaluri desfășurate în străinătate. Cele mai recente premii sunt Trofeul „Silver Ciupaga” (Toporașul de argint) și Medalia de Argint, la Festivalul-Concurs Internațional de Folclor din Zakopane, ediția 47, 2015 (Polonia), precum și Medalia de Aur la Festivalul Mondial de Folclor „Les Cultures du Monde” – Gannat, Franța, 2016.
Atât în cadrul celor două festivaluri, cât și în celelalte locații în care a fost invitat, ansamblul „Cununa Someșană” s-a remarcat prin valoarea programului susținut, talentul și măiestria tinerilor artiști populari măiereni. Aceștia au prezentat o deosebită interpretare scenică a obiceiului tradițional al nunții someșene, care a oferit imaginea neasemuitei frumuseți a costumelor populare și a folclorului de pe Valea Someșului.
Coregrafia ansamblului este semnată de Aurel Adrian Salvan, iar conducerea muzicală de Ionel Oarcăs. Pentru Festivalul de la Piatra-Neamț, formația a pregătit un moment coregrafic din Bistrița-Năsăud – Obicei de nuntă de pe Valea Someșului Mare, un moment susținut de soliștii vocali Silviu Avram și Ionela Varvari și o suită de jocuri din Câmpia Transilvaniei.
***
Ansamblul de dansuri “LOD OF DANCE”, Israel Ansamblul de dansuri “Lod of Dance” este reprezentatv pentru studioul „Moran Mary Dance”, fondat acum unsprezece ani în cel mai mare cartier al orașului Lod, Ganne Aviv. Astăzi, ansamblul este cotat ca fiind unul dintre cele mai bune grupuri folclorice din Israel. Reprezintă Israelul la festivaluri internaționale precum și la organizarea unor stagii de dans.Genurile artistice prezentate de membrii ansamblului sunt dans modern, folclor, jazz și hip-hop. Fiecare dintre acestea necesită abilități fizice ridicate, o varietate de abilități personale ajungându-se la un tot unitar scenic.Combinația dintre acestea, sub îndrumarea artistică a coregrafului Moran Mary, conduce la o companie de dans care atinge virtuozitatea și la o prestație artistică incitantă și inspirată. Membrii ansamblului sunt implicați în cea mai mare parte într-o multitudine de activități care implică dansul și actul creației. Aceasta include cooperarea cu Ambasada S.U.A. și găzduirea grupurilor de dans care sosesc în Israel, studiind piese și dansuri, în fapt, un proiect de cursuri de vară, în care, aflându-se într-o zonă mixtă, dansatorii sunt implicați în activități de dans evreiesc și arăbesc.
Viziunea ansamblului este de a dezvolta relațiile externe ale orașului Lod în domeniul dansului, cu lumea în general și în special cu România.
***
Afiș eveniment:

