
Faza finală și gala laureaților a Festivalului concurs „Florile Ceahlăului”, Ediția a xxxiii-a
i
Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” organizează, în perioada 24-26 martie 2023, etapa finală a celei de a XXXIII-a ediție a Festivalului-concurs național de muzică populară pentru copii și tineri „Florile Ceahlăului”, eveniment finanțat de Consiliul Județean Neamț și realizat cu sprijinul Casei de Cultură a Sindicatelor Piatra-Neamț.
Concursul, care și-a consumat deja prima etapă, aceea a preselecției naționale care a avut loc în luna februarie, ajuns înaintea fazei finale, din 24 și 25 martie. Programată a se desfășura pe două secțiuni: canto tradițional (cu trei categorii de vârstă: 9-14 ani, 15-19 ani și 20-25 ani), respectiv instrumente (categoriile de vârstă: 9-14 ani, 15-19 ani și 20-25 ani), competiția are în finală un număr de optzeci și opt de concurenți care reprezintă toate zonele țării.
Vineri, 24 martie, și sâmbătă, 25 martie, sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Piatra-Neamț va fi gazdă pentru întrecerea concurenților celor două secțiuni (începând cu ora 15:00, în ambele zile), fiecare dintre ei dorindu-și accederea în spectacolul concert al Galei laureaților de duminică, 26 martie 2023, eveniment care se va desfășura în aceeași sală, începând cu ora 17:00. Invitatul de onoare al evenimentului final, care va evolua alături de membrii Ansamblului folcloric „Floricică de la munte”, este îndrăgitul interpret al folclorului românesc, Gelu Voicu. Gala laureaților va fi prezentată de vedeta televiziunii naționale, Iuliana Tudor.
Juriul ediției curente, condus de etnomuzicologul Elise Stan (președinte al juriului), îi mai cuprinde pe Roxana Daniela Gibescu (etnomuzicolog, reprezentant al Casei de discuri Electrecord), Delia Stoian Irimie (conf. univ. dr. – Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca), Marcel Lutic (expert în bunuri cu valoare etnografică), Călin Brăteanu (director al Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din cadrul Centrului Cultural „Bucovina” Suceava), Laurențiu Ursache (realizator de programe folclorice la Radio România Iași) și Tiberiu Groza (director al Ansamblului folcloric „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca).
Acompaniamentul din timpul competiției este asigurat de orchestra de muzică populară a Ansamblului „Floricică de la munte”.
Reamintim că Festivalul a debutat în vara anului 1968 și a avut o istorie care a cuprins și perioade de întrerupere. Istoricul manifestării poate fi găsit accesând linkul:
https://florileceahlaului.ro/istoric/.
Laureații ultimelor unsprezece ediții sunt: Ana Dragu (Târgu Neamț – Neamț) – 2009; Sorina Asofroniei (Pechea – Galați) – 2010; Gabriel Marinel Dumitru (Pitești – Argeș) – 2011; Georgiana Păduraru (Buhuși – Bacău) – 2012; Ioana Maria Unguraș (Jibou – Sălaj) – 2013; Larisa Vasilica Uță (Baia Mare – Maramureș) – 2014; Alex Daniel Bulai (Piatra-Neamț – Neamț) – 2015; Ioana Ștefan (Suceava – Suceava) – 2016; Ionuț Cocoș (Slobozia – Ialomița) – 2017; Florin Mihalache (București) – 2018; Alexandra Diana Dan (Putna, Suceava) – 2019.

