Începe Târgul de Crăciun la Neamț, ediția a IV a

Artiști renumiți vin la Piatra Neamț în acest final de săptămână
Vă așteptăm la marea deschidere a Târgului de Crăciun la Neamț, pe platoul Curții Domnești din Piatra Neamț, vineri 13 decembrie 2019, începând cu ora 18:00.
Prin urmare, nu ratați întâlnirea din această seară cu trupa Provincialii și cu Antonia!
Tot în cadrul spectacolului de deschidere a acestei ediții, vor evolua grupul vocal „Floare de colț” al Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț (coordonatori Georgiana Șerban-Axinte și Laurențiu Marian) și elevii clasei de canto, muzică ușoară, din cadrul Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț (coordonatoare, Paula Nicorescu-Ghivirigă)
Și în weekend, publicul se va putea bucura de spectacole incendiare la Târgul de Crăciun. Astfel, sâmbătă, 14 decembrie, în deschidere, de la ora 18:00, vor cânta copiii de la Clubul Artis, apoi pe scenă va urca Mark Stam, iar show-ul de încheiere a serii va aparține Loredanei.
Duminică, de la aceeași oră – 18:00 – programul va fi deschis de membrii trupei botoșenene A.T.N., urmați de trupele „Andante” și „The Motans”.
În acest an, organizatorii târgului aduc în atenția vizitatorilor o reprezentare stilizată a staulului în care s-a născut Hristos. E un colț care „emană emoție…vă așteptăm să ajungeți, pentru a simți bucuria Nașterii Mântuitorului și în acest fel!” a precizat Carmen Năstasă, managerul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.

Surprizele pentru cei prezenți la eveniment se vor ține lanț pe tot parcursul evenimentului. Oferta bogată a produselor aflate la vânzare în căsuțele care se află în arealul Târgului va fi completată de posibilitatea pietrenilor, nemțenilor și a turiștilor de peste tot de a se fotografia în interiorul unui spațiu dedicat special Sărbătorii Crăciunului. Nu va lipsi din peisaj nici Moșul, cel aducător de daruri. Iar la Căsuța sa de pe Platoul Curții Domnești, meșterii populari din ținutul Neamț îi vor introduce pe cei mici în lumea minunată a meșteșugului. Aici vor fi create diverse obiecte, de la cele simple, decorative, până la complexele măști populare.
Puteți consulta aici programul întregului eveniment, Târgul de Crăciun la Neamț, ediția a IV a:

Vă așteptăm la cea de-a IV a ediție a Târgului de Crăciun la Neamț! Un eveniment organizat de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” și finanțat de Consiliul Județean Neamț.
