Sari la conținutSari la navigareCaută
Vizitează Neamț

Căutări populare

Mergi direct la

O zi dedicată femeilor, 8 Martie
Evenimente

O zi dedicată femeilor, 8 Martie

1 min

i

O zi dedicată femeilor, 8 Martie

Un simbol al vieții, iubirii, purității, al frumuseții fizice și spirituale este femeia, sub toate aspectele și în toate rolurile sale în societate, de iubită, soție, fiică, mama sau bunică. 8 Martie este ziua în care femeia este sărbătorită și adusă în centrul atenției, mai ales în atenția bărbatului de lângă ea, care încearcă să o surprindă de fiecare dată cu afecțiunea sa și cadourile oferite.

8 Martie este o sărbătoare oficială în multe țări ale lumii, Afganistan, Armenia, Azerbaijan, Belarus, Burkina Faso, Cambodgia, China, Cuba, Georgia, Guinea-Bissau, Eritrea, Kazahstan, Kârgâzstan, Laos, Madagascar, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uganda, Ucraina, Uzbekistan, Vietnam și Zambia. Totodată, femeile sunt sărbătorite, fără a fi o sărbătoare oficială, în țări precum Croația, Serbia, Bulgaria, România și Letonia.

În România, până în decembrie 1989, se vorbea de Ziua Mamei. După Revoluție, Ziua Mamei a fost înlocuită cu Ziua Femeii. Ceea ce la începuturi a fost un prilej de exprimare a dorinței femeilor muncitoare pentru dobândirea unor drepturi s-a transformat, de-a lungul timpului, într-o sărbătoare a răsfățului femeilor din multe părți ale lumii.

După 8 martie, urmează o altă sărbătoare mare, 9 Martie, când are loc prăznuirea sfinților 40 de Mucenici din Sevastia. În credința populară, pe 9 Martie se deschid mormin­tele și porțile Raiului pentru sufletele celor morți. Se dau de pomană Mucenici, cornuri în formă de opt, preparate din aluat, unse cu miere și nucă. În această zi, bărbații obișnuiesc să bea 40 de pahare cu vin. Obiceiul își are originile în Antichitate, când se credea că bărbații care beau vin vor fi mai să­nătoși și mai puternici, căci vinul se transformă în sânge.

Mai multe din aceeași temă