TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI, ediția a 35-a, 25 – 28 februarie 2016

TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI, ediția a 35-a
Ieri, 25 februarie 2016, ora 11.00, a avut loc deschiderea oficială a Târgului de Turism al României, ediția a 35-a, la Complexul Expozițional ROMEXPO București, Pavilion C3.
Consecvent în promovarea potențialului turistic al județului, Consiliul Județean Neamț participă la această ediție cu un stand personalizat, sub genericul „Circuite turistice în Județul Neamț“. Pe corpurile de afișaj sunt prezentate circuitele turistice Piatra Neamț – Bălțătești – Târgu Neamț; Târgu Neamț – Pipirig – Poiana Largului; Piatra Neamț – Bicaz – Borca; Cheile Bicazului – Bicaz – Durău; Roznov – Războieni – Roman, însoțite de imagini ale unor obiective de pe traseu și de hărțile acestora.

În stand este prezent, pe toată durata târgului, meșterul popular Elena Ciocârlan, care va realiza obiecte decorative din cânepă, într-un cadru tradițional specific zonei Neamțului.

De joi și până duminică, 25 – 28 februarie, standurile din târg vor fi deschise, în așteptarea publicului, între orele 10.00 și 18.00, cu excepția ultimei zile, când programul va fi redus până la ora 16.00.


