Sari la conținutSari la navigareCaută
Vizitează Neamț
ROEN
Hartă
Evenimente

Zilele Clasei de Actorie, ediția a X-a

5 min

În perioada 20 – 22 ianuarie 2020, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț organizează, prin Școala Populară de Artă, ZILELE CLASEI DE ACTORIE. Astfel, luni, 20 ianuarie, la sala mare a Teatrului Tineretului se vor juca trei spectacole ale clasei de actorie din cadrul Școlii, clasă coordonată de actrița Maria Hibovski. De la ora 11:00 vor intra în scenă cei mai mici actori, care vor prezenta (pentru colegii lor de clasele I – IV din școlile pietrene care vor fi prezenți în stal) spectacolele „Stăpânul junglei”, după Victor Sivetidis, și „Peronul”, după Gheorghe Hibovschi.

Va urma, de la ora 13:00, reprezentația grupei de liceeni. „Colega de cameră”, de Claudia Befu, este titlul spectacolului pregătit pentru elevii de clasele V-VIII și liceu care vor veni la teatru luni, la ora prânzului. Regia celor trei spectacole aparține Mariei Hibovski.

Întreg evenimentul de luni va fi repetat zilele următoare, actorii clasei de la Școala Populară de Artă Piatra-Neamț jucând marți și miercuri pentru elevii din Bicaz și Târgu Neamț.

Partenerii Zilelor clasei de actorie sunt anul acesta Teatrul Tineretului, Casa de Cultră Bicaz și Casa Culturii „Ion Creangă” Târgu Neamț, cele trei instituții punând la dispoziția tinerilor actori ai Școlii Populare spațiul necesar desfășurării spectacolelor.

Proiectul Zilele clasei de actorie, desfășurat de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, ajunge anul acesta la o ediție aniversară, a zecea. Dar activitatea clasei de actorie este una cu o istorie mult mai bogată. Foile matricole rămase în arhiva instituției vorbesc de la sine despre cursanții Școlii Populare. Dacă la un moment dat s-au aflat în băncile cursurilor elevii Gina Gulai sau Ghiță Hibovschi, cu timpul ei s-au „transferat”, prin munca și talentul lor, la catedră (Ghiță Hibovschi la cursul de regie / brigadă artistică). Ca elevi ai cursului de actorie se regăsesc Vasile Muraru, Iulian Bălțătescu, Cornel Palade, Cătălina Eșanu, Adina Iftimie, Alina Petrică, Dan Pughineanu, ulterior ajunși să evolueze pe scene profesioniste.

La catedra clasei de actorie au fost în trecut regretații Constantin Ghenescu și Corneliu Dan Borcia, precum și Mircea Zaharia, Paul Chiribuță, Gina Gulai, Daniel Beșleagă, Draga Olteanu – Matei, Cornel Nicoară.

O muncă frumoasă, de pionierat în domeniu pentru județul Neamț, a făcut-o Veronica Filip, una dintre cele mai apreciate educatoare pietrene ale deceniilor opt și nouă ale veacului trecut. Doamna, al cărei nume este purtat astăzi – în semn de omagiu adus muncii domniei sale – una dintre grădinițele orașului, a inițiat și condus vreme de ani buni cursul de teatru de păpuși, o artă luată în derizoriu astăzi.

De aproape douăzeci de ani, activitatea cursului de actorie este coordonată de c actriță Maria Hibovschi. Aceasta i-a trecut pe tinerii actori prin încercările concursurilor și ale festivalurilor de teatru, între care și Festivalul „Tinerețe fără bătrânețe” de la Piatra-Neamț, iar ei i-au răsplătit munca și au câștigat o tolbă de premii.

Ultimii ani de activitate contabilizează o serie întreagă de elevi pregătiți în orele de studiu (în echipă și individual) de la curs: absolventele Cătălina Eșanu (acum actriță la Teatrul Tineretului), Roxana Iftimie (a terminat U.N.A.T.C. București, se ocupă de proiecte teatrale în Italia), Adina Iftimie (actriță la Teatrul „Bacovia” Bacău, cea care s-a hotărât să se facă actriță după ce a văzut-o pe Maria în evoluând în spectacolul „Sperietoarea”), Andreea Amihăiesei și Ana-Maria Ambrosă (ambele profesează în domenii diferite de arta scenică). Alte absolvente meritorii, dintre fostele cursante ale Școlii Populare de Artă, sunt Roxana Rotilă – la University of Essex (Marea Britanie), Sabina Mitrea – la „Hyperion” București, Bianca Laiu, Alina Petrică, Andreea Diaconița, toate trei la U.N.A.T.C. București, Dan Baltag, Silvana Dulamă, Miruna Moaleș.

Cu acest prilej, am căutat prin arhiva sentimentală și am găsit o serie de confesiuni ale unoră dintre cei amintiți.

„Asemeni lui Alice, care pășește pe culoarele labirintului din Țara Minunilor, așa pășeam și eu pe culoarele Școlii Populare de Arte, spre mica sală unde am întâlnit-o pentru prima oară pe Maria Hibovski, primul meu model în ceea ce avea să-mi devină meserie… actoria. Mulțumesc, sunt recunoscătoare. Nu aș da pentru nimic parcursul primilor ani îndrumați de doamna profesoară Maria Hibovski.” (Alina Petrică)

„Nu știu acum cât timp s-a întâmplat, dar parcă a fost ieri. Văzusem un spectacol cu Maria Hibovski în clasa a doua sau a treia și am simțit că o să ne reîntâlnim. Așa s-a și întâmplat, dar de data asta la Centrul «Carmen Saeculare». Aveam emoții, nu cunoșteam pe nimeni, iar Maria mă intimida și mă fascina în același timp. Țin minte că, exact din prima zi, am și lucrat, am intrat într-un spectacol («Orașul fără iubire»). Voiam să stau să mă uit la ce fac ceilalți, iar Maria mi-a spus: «Hai!». Și așa a inceput drumul meu la cursurile de actorie. Cred că eram în clasa a șasea când am început. Am continuat până în clasa a unsprezecea. De ce am rămas atât de mult timp? Pe lângă faptul că era distracție și mă întoarceam acasă visând, Maria mi-a fost ca o a doua mamă. Maria mi-a fost prieten, profesor, mentor. Și, din păcate, nu am cum să exprim în cuvinte ce a însemnat ea pentru mine. M-a fascinat din prima clipă, pentru că ne-a învățat cum să ne jucăm, de fapt și ea se juca cu noi, alături de noi mereu mereu. Ne-a încurajat tot timpul, nu ne-a tăiat aripile și ne-a arătat că viața este chiar frumoasă. Doar că trebuie să știm de unde, din ce punct să o privim.

Cursurile și timpul petrecut cu Maria au avut rol ortobiontic. Acum sunt actor. Și da, jumătate din ce știu acum i se datorează ei. Habar nu am avut când am învățat atâtea lucruri, habar nu aveam cum se face «chestia asta cu actoria». Maria, pur și simplu, ne-a lăsat să ne jucăm, să fim liberi, să uităm cine suntem când intrăm pe ușă și să fim oricine altcineva. Și cred că orice copil care ar face cursurile acestea se va dezvolta din multe puncte de vedere. Pentru că, de multe ori sistemul ne ține în loc și nu ne putem dezvolta așa cum trebuie. Cu Maria am lucrat cu corpul, cu sufletul, cu mintea. Nu-s cuvinte mari. Mi-am amintit efectiv tot ce a fost și m-am bucurat.” (Dan Baltag)

Mai multe din aceeași temă