
Colecții de artă veche bisericescă din Neamț
Colectii de arta religioasa in Neamt
Colecțiile de artă veche bisericescă din Neamț sunt unele din cele mai importante obiective culturale pe care nu ar trebui să le ratați dacă vă aflați în vizită la mănăstirile din Neamț. Toate aceste exponate sunt mărturii vii ale unei vechi culturi, argumente ale pietății unui neam și ale facultăților sale creatoare.
Muzeul de la Mănăstirea Neamț – Tezaurul mănăstirii cuprinde obiecte de cult din metal prețios, broderii, țesături și sculpturi în lemn care au fost confecționate în mănăstire sau au fast dăruite de voievozi și alți binefăcători. Toate aceaste obiecte și documente ne-au adus noi informații istorice care întregesc cunoașterea istoriei zbuciumate a poporului român. Bogația mănăstirii Neamț a reprezentat de-a lungul timpului ținta mai multor incursiuni și divergențe, dar cu toate acestea Mănăstirea Neamț a rămas un important centru de cultură medievală păstrând în muzeu o bună parte din Patrimoniul Cultural Național.
Cele mai reprezentative colecții sunt cele din muzeele mănăstirilor Văratec, Agapia și Neamț.
Colectii de arta religioasa in Neamt, judetul Neamt

Colecția Mănăstirească de la Mănăstirea Agapia, județul Neamț – În anul 1927 s-a înființat în cadrul Mănăstirii Agapia cel dintâi muzeu mănăstiresc care cuprinde nu numai obiecte de cult și arta religioasă, ci și obiecte de artă laică: țesături, cusături, sculpturi în lemn, podoabe și alte obiecte de artă provenite din diferite zone ale țării. Aceasta colecție mănăstirească de la Agapia expusă în săli mari și luminoase, bogată în exponate de o mare valoare cultural-istorică lasă o impresie deosebită vizitatorilor.
Colecția de Artă Veche Bisericească de la Mănăstirea Văratec – conține cele mai bătrâne icoane pictate în tempera pe lemn, datând din sec. al XV lea și care îl înfățișeaza pe Sf. Nicolae sau pe Arhanghelii Mihail și Gavril aduse de la Mănăstirea Râșca – Fălticeni. Din sec al XVI lea de la Văleni – Neamț datează o pereche de icoane împărătești înfățișând, una pe Mântuitorul Isus Hristos, cealaltă pe Maica Domnului cu Pruncul și icoana „Schimbarea la Față”, care sunt pictate în tempera pe lemn și ni se arată clasice în stilizarea lor bizantină. Din sec. al XVII lea datează o serie de icoane de mici dimensiuni care vin tot de la Văleni, dar și icoana „Maica Domnului Dolorosa” lucrată în tempera de zugravul Eftimie. De la schitul Topolița sunt icoanele cu Mântuitorul și cu Maica Domnului pictate de ieromonahul Tiufan în anul 1697.
Mai multe din aceeași temă

Neamțul, nominalizat la Destinația Anului de cinci ori în patru categorii
Avem o veste bună pentru toți cei care iubesc județul Neamț, cu toate frumusețile lui, căci acesta se numără printre destinațiile finaliste la competiția Destinația Anului 2024, fiind nominalizat de…

Military firefighters bring competition and lots of adrenaline to Târgu Neamț
Târgu Neamț is hosting the 3rd zonal stage of the professional emergency situation competitions, in which representative teams from several counties of the country will participate: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, and Suceava.

Discover, in Piatra Neamț, the most important Eneolitic art collection from the South-East of Europe
Photo Gallery: Nationally one of the kind, both history and art museum, it currently hosts the most spectacular artefacts, famous objects that belong to the Cucuteni–Trypillia Culture, which is in…







