Comori de arhitectură populară – schiturile de lemn

Ținutul Neamțului este zona în care la adăpostul munților și al pădurilor s-au perpetuat străvechi forme de viață românescă. Oamenii de pe aceste meleaguri frumoase au întemeiat de-a lungul timpului numeroase așezări stabile și construcții durabile care demonstrează crearea unor trăsături specifice moldovenești.

Printre cele mai vechi și mai valoroase creații din arhitectura populară a zonei Neamț se numără schiturile de lemn, construite în secolele XVI – XIX, într-un autentic stil moldovenesc. Deși arhitectura populară nemțeană prezintă importante similitudini cu arhitectura din celelate zone de la poalele Carpaților exprimate prin răspândirea anumitor elemente și tipuri arhitectonice, ea s-a făcut remarcată prin deosebite calități estetice. Schiturile de lemn păstrate până în prezent sunt mesagerul bogăției vieții religioase de pe aceste meleaguri și oferă detalii de construcție din ultimile trei veacuri. Printre acestea se numără cele de la Hârțești din 1683 și Itrinești din 1728 ale comunei Mărgineni, cel din Săvinești din anul 1820 și Bârcu – Goșmani din anul 1819, comuna Români.

Cu mai puține particularități în domeniul arhitecturii populare se numără lăcașele de cult care gravitează în jurul orașului Piatra Neamț. Astfel că, arhitectura bisericilor de lemn au beneficiat de influența inovatoare a orașului în care se afla Curtea Domnească a lui Ștefan cel Mare. Mărturie stau schiturile de lemn care au rezistat peste veacuri, printre care se numără: Văleni – sec XVI, Sarata – 1780 și strămutată pe M. Cozla, Vânători – 1776, cele din comuna Dobreni: Sarata – 1752 și Mășcătești – 1659, din comuna Girov: Bahna – 1736 și Conțești -1828.

Meșterii decorului arhitectonic au acordat cea mai mare atenție esteticii lăcașurilor de cult. Prin armonia proporțiilor și frumusețea decorului cioplit, crestat ori sculptat, schiturile de lemn din Neamț pot fi denumite adevărate „comori de arhitectură populară.”