Mănăstirea bistrița
Situată la aproximativ 8 km de municipiul Piatra-Neamț, în comuna Alexandru cel Bun, pe DN15 Piatra Neamț – Bicaz, Mănăstirea Bistrița dăinuiește de peste șase secole între culmile împădurite ale obcinei Căpriana, ale dealului Cetățuia, ale muntelui Simon și ale platoului Petru Rareș. Între vetrele de credință ortodoxă și de cultură românească ce înnobilează trecutul neamului nostru, Mănăstirea Bistrița – cu hramul Adormirea Maicii Domnului, se numără printre cele mai vechi ctitorii voievodale din România. Primul ctitor al acestei mănăstiri este considerat Petru I Musat, domn al Moldovei (1375 – 1391) care a durat aici un schit de lemn. Adevăratul ctitor al mănăstirii Bistrița este socotit Alexandru cel Bun, domnul Moldovei (1400 – 1432) care zidește, în anul 1402, o impunătoare biserică de piatră, o adevărată catedrală mușatină. Păstrând stilul clasic moldovenesc, acest lăcaș era pus la vremea aceea pe picior de egalitate cu Mănăstirea Neamț. În anul 1418, doamna Ana a fost înmormântată sub lespedea din gropnița bisericii, iar la 1 ianuarie 1432 a fost adus și Alexandru cel Bun. În anul 1498, Ștefan cel Mare și-a înscris numele printre ctitorii mănăstirii ridicând o impunătoare clopotniță cu paraclis. Petru Rareș (1527 – 1538 și 1541 -1546) este un alt ctitor al mănăstirii Bistrița dar lucrările începute de el au fost continuate și terminate de ginerele său, Alexandru Lăpușneanu, (1552 – 1561 și 1564 -1568), înscriindu-se astfel printre ctitorii acestui vestit lăcaș de credință și cultură românească. În biserica construită de acesta se află mormântul atribuit cronicarului Grigore Ureche, și, după cum rezultă din inscriptia pietrei funerare, groapa lui Alexandrel, primul dintre fiii lui Ștefan cel Mare, depus aici în anul 1494.
În naos se păstrează icoana Sfintei Ana, creație a artei bizantine cu o mare valoare istorică, artistică și spirituală. Icoana făcătoare de minuni este considerată a fi darul Împăratului Manuel II Paleologul (1391-1425) și al soției sale, Ana. Evenimentele din anul 1821 au afectat mănăstirea, chiar în biserică desfășurându-se adevărate lupte între turci și eteriști. Atunci, toate construcțiile au avut de suferit de pe urma incendiilor, când au fost profanate mormintele ctitorilor și au fost jefuite numeroase manuscrise, broderii și obiecte de cult. Totuși, în muzeul mănăstirii, înființat în anul 1932 și restaurat în anul 1984, se păstrează un mare număr de icoane din secolele XVI-XVIII, numeroase sculpturi și o frescă descoperite în timpul cercetărilor arheologice, resturi din veșmintele domnești și alte obiecte din necropola voievodală, precum și monezi de epocă. La intrare este marele clopot dăruit mănăstirii de către Ștefan cel Mare în anul 1494, cu o greutate de aproximativ 800 kg, împodobit cu o inscripție în limba slavonă și cu o frumoasă stemă a Moldovei, realizată în genul vechilor semne heraldice occidentale. Mănăstirea Bistrița este monument istoric de arhitectură de interes național.
